Primar din Olt, acuzaţii grave la adresa poliţiştilor

25
3753

Siguranța oltenilor din mediul rural este o reală problemă pe care nimeni nu o bagă în seamă. Deși în unele comune numărul polițiștilor este suficient pentru a combate infracționalitatea aceștia nu se implică, susține un primar din județul Olt.

Primarul comunei Traian, Marian Negrilă, trage un semnal de alarmă și spune că în comuna pe care o păstoreşte rata infracționalității a crescut destul de mult.  Edilul şef afirmă că cei patru poliţişti din comună nu-şi fac treaba şi că a ajuns la capătul rabdarii. Primarul a primit numeroase reclamații verbale  din partea cetățenilor vizavi de activitatea polițiștilor. Disperat de amploarea situației și de faptul că organele legii nu se implică în acțiuni de limitare a acestui fenomen primarul Negrilă susține că a apelat la o firmă de pază și protecție pentru a face cât de cât ordine în comună. „Nu sunt mulţumit de ceea ce fac pentru că nu se implică. Să ai patru poliţişti la nivel de comună şi să ai probleme cu furturi, hoţii şi distrugeri de culturi. Păi a trebuit să plătesc o firmă privată să vină să facă ordine, având patru poliţişti în comună. Asta este situaţia. Eu le-am spus-o oricând. Dacă şi ministrul de interne mă sună îi spun situaţia exact cum vă spun dumneavoastră. Păi domnul poliţist când ţi-a dat statul român caschetă, muniţie şi armament pe mână, soldă de grad şi de funcţie tu îmi stai în cârciumă, bei cafeaua  pi colo, pi colo. Fă-ţi mă meseria du-te pe câmp pe nord, pe sud, pe est şi pe vest vezi ce este acolo. Ală a intrat cu oile, ăla fură, face. Noaptea la fel du-te şi tu în locurile frecventate de hoţi, nu îmi stai mie prin cârciumi şi te plimbi cu maşina. Le dă statul benzină, le dă de toate și degeaba”, a declarat pentru Gazeta Oltului, primarul comunei Traian.

Primarul susține că acest fenomen este răspândit în întreg județul, dar că edilii șefi nu au curajul să spună acest lucru. „ Furturile nu sunt numai la mine în comună, ci peste tot, în judeţ, numai că primarii nu au curaj să spună, pentru că unii sunt şantajaţi. S-a dus cu miliţianul şi a băut, a băut cu plutonierul, a băut şi îl şantajează. Cu mine nu bea nici apă, că eu am fost militar de carieră şi eu nu beau cu plutonierul, ci beau cu colonelul”, a adăugat primarul din Traianu. Edilul şef susține că a sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt în legatură cu atitudinea poliţiştilor, dar pâna acum nu s-au luat masuri. „Am semnalat situaţia asta şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean, am fost la domnul comandant. Hai domne… uite aşa o barbă avea şi uite aşa o pieptăna. Ce dracu domne, păi despre ce vorbim. Păi domne, fără lipsă de modestie, ei nu au nevoie de primari cum sunt eu, aleșii noștri au nevoie de masă de manevră. Dacă erau toți ca mine lucrurile mergeau bine, zic eu. Ei au nevoie de oameni care să-i manipuleze: băi fi atent ţi-am spus primare, ai grijă. Pe mine cu ce să mă ameninţe că nu am băut nici apă cu ei. Mi-am văzut de treaba mea. Din această cauză sunt şi pus la zid. Păi domne eu am învăţat carte, iar eu când am fost militar aveam oameni în subordine şi răspundeam de viaţa atâtor oameni. Eu am sărit de la 3.000 de metri cu paraşuta. Cine îşi riscă viaţa pentru o sută de lei cum am făcut eu? Şi misiuni făcute pe timpul lui Ceauşesczu, nu hâţ, pârţ, ce este acum. Hai domne. Uitaţi-vă la politicieni, deputaţii şi senatorii, umflă buzunarele, maşini de lux, concedii pe Coasta de Aur şi te miri pe unde şi lasă proştii la ţară că-i manevrăm, îi manipulăm. De aceea suntem unde suntem. Şi vrem performanţă. Acesta este adevărul”, a conchis Marian Negrilă, primarul comunei Traian.

În legătură cu această situație am solicitat un punct de vedere şi Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Olt. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alexandra Dicu, susţine că la IPJ Olt nu a fost depusă nicio sesizare din partea primarului comunei Traian şi nici nu i-au fost aduse la cunoştinţă comandantului IPJ Olt aceste aspecte. „Domnul primar nu l-a informat pe domnul inspector şef despre această problemă. Nu a depus nicio sesizare şi nu i-a adus la cunoştinţă domnului inspector şef această nemulţumire a dumnealui”, a spus Dicu.

Totuşi, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Prefectura Olt, comandatul IPJ Olt , comisarul şef Cătălin Florescu, recunoştea într-adevăr că, în mediul rural, fenomenul furturilor din gospodării este în creştere. Acesta a precizat că hoţii, care de cele mai multe ori sunt de etnie romă, îşi aleg ca ţintă bătrânii neajutoraţi. „În mediul rural există, în continuare, un fenomen privind furturile din gospodării, inclusiv la nivel naţional. Anumiţi indivizi, în special de cetăţenie romă, se deplasează la persoanele vulnerabile, precum bătrânii. Sub pretextul solicitării unei cantităţi de apă sau vânzării unor obiecte, intră în gospodăria oltenilor şi sustrag, în special, bani. Noi avem campanii de informare în permanenţă pentru cetăţenii care sunt predispuşi a fi victimele unor astfel de infracţiuni. În mediul urban înregistrăm mai puţine furturi”, a spus comisarul şef Florescu.

Ilie Bîzoi

 

25 COMENTARII

  1. Javra asta comunista se astepta ca politistii aia sa-i cada lui la picioare, ca e el mare scula pe bascula, ca a fost el ofiter, bine i-au facut aia, daca vrea pamant pazit sa i-a firma de paza….

  2. plutonier cu cascheta esti tu mah taran comunist si obosit!
    te rugam din suflet sa dai testul psihologic pentru ca ai probleme grave!

  3. Dintre afirmațiile domnului primar, doar una este adevărată, dar incompletă. Respectiv cea în care afirmă că a fost militar și a sărit cu parașuta de la 3000 metri. Ce a uitat să spună este că în loc să aterizeze în picioare. a aterizat în cap. Și el vorbește de manipularea PROSTIMII? Păi pe el cine l-a votat? Pe polițiști îi înjură, pe medici la fel, profesori, preoți, ingineri și angajații din primărie. Cine mai rămâne? Prostimea, așa cum el zice. Mai bine ar relata și de felul cum folosește mașina primăriei în interes personal și cum în marea lui simțire, când a lovit-o în Caracal pe la 01.00 noaptea, a declarat că era în interesul serviciului. La 01.00 noaptea?

  4. Dom’ primar, da’ e bine !
    Aveti dreptate,jur !
    Ati facut coverci pe camp ? Langa fiecare tarla ?! Acolo sa stea caralii sa pazeasca campul. Oamenii sa stea in case sa bea sau la birturi in timp ce caralii vor pazi ascunsi in coverci toate culturile taranilor.
    Da-l dreaq de sat. Hotii, scandalagii si nebunii nu sunt in sat, ei sunt pe camp, in tarlale.
    Asa ca, hai cu caralii pe camp !!

  5. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor
    Paza în mediul rural
    Puneri în aplicare (1)
    Art. 15. –
    Unitățile situate pe teritoriul localităților rurale își organizează paza conform prevederilor prezentei legi.

    Art. 16. –
    Persoanele fizice sau juridice care dețin, cu orice titlu, terenuri agricole își pot organiza, în asociere sau individual, pază de câmp, prin una dintre formele de pază prevăzute de lege.
    Art. 18. – Jurisprudență (2)
    (1) În localitățile rurale se organizează paza comunală.

    (2) Primarul este obligat să ia măsuri pentru a asigura paza bunurilor publice și ale cetățenilor și răspunde pentru întocmirea planului de pază a comunei.
    Obligațiile conducătorilor de unități

    Art. 50. – Jurisprudență (3)
    Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), în care funcționează sisteme de pază, au următoarele obligații:

    a) răspund de organizarea și funcționarea pazei unităților, bunurilor și valorilor pe care le dețin, cu orice titlu;
    Jurisprudență (1)

    b) analizează temeinic nevoile stricte de pază și stabilesc efectivele necesare, în raport cu natura, importanța, mărimea și vulnerabilitatea unităților respective, cu specificul producției și cu locul de dispunere a acestora; în obiectivele în care paza se execută cu efective de jandarmi, analiza și stabilirea măsurilor se realizează împreună cu comandantul unității de jandarmi care a aprobat planul de pază;
    c) asigură, pentru executarea serviciului de pază, selecționarea persoanelor cu profil moral corespunzător, cu aptitudini fizice și profesionale necesare acestei activități;

    d) iau măsuri de instruire specifică a personalului de pază și controlează modul în care acesta își execută atribuțiile de serviciu;

    e) asigură executarea amenajărilor și a instalațiilor necesare desfășurării serviciului de pază, precum și introducerea, întreținerea și menținerea în stare de funcționare a sistemelor tehnice de legătură, de pază și de alarmă împotriva efracției;
    Jurisprudență (5)

    f) asigură echiparea personalului de pază cu uniformă și însemne distinctive, în condițiile legii;
    Jurisprudență (1)

    g) asigură corp de gardă sau încăpere de serviciu pentru efectivele de jandarmi, polițiști locali ori cele ale societăților specializate destinate serviciului de pază și fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare a acestuia;

    h) încheie contracte de prestări de servicii în domeniul pazei, gărzii de corp, pentru instalarea sistemelor de alarmă împotriva efracției, numai cu societățile sau persoanele ori prin poliția locală cărora li s-a acordat licența, după caz, de către Inspectoratul General al Poliției Române;

    i) asigură spațiile și amenajările necesare păstrării în deplină siguranță a armamentului și a muniției destinate serviciului de pază;

    j) stabilesc reguli privind accesul și circulația în interiorul obiectivului păzit;

    k) stabilesc responsabilități pentru șefii compartimentelor de muncă, în ceea ce privește paza și siguranța utilajelor și instalațiilor.

    Domnule primar, necunoașterea legii nu te absolvă de vină. Chiar nu Cunoști Legea 333/2003? Dacă nu știa,i citește-o , și vezi că matale trebuie să te ocupi de cele reclamate. Dar mai ușor este să aruncăm pisica în curtea vecinului.
    În altă ordine de idei, modul dumneavoastră de exprimare lasă mult de dorit și naște o întrebare. Cum ați reușit ca, atât de limitat, să terminați o școală militară?

    • Corect , au ajuns în funcții de demnitate publică dar nu cunosc legea. Dar pentru ei legea este facultativă , se mai laudă că ă fost APV-ist se pare ca unul foarte prost. Ar dori domnii primari ca polițiștii sa fie si utile lor, sa-si faca politie locală.

  6. Doamne…
    Nimeni nu-si da seama ce fel de element (nu pot sa-i spun OM) este individul?
    Schizofrenia paranoida este in floare….
    Nimeni nu este bun de nimic: politisti, profesori, preoti, medici, parlamentari, comandant politie Olt…nimic si nimeni nu este la nivelul lui…
    Este de neegalat…
    Cine va plateste leafa de reporter?
    Aveti un rasuns?

  7. Dacă tot a crescut infracționalitatea în județ,înseamnă că domnul primar este bine informat! Poate reda în cifre această creștere? Și poate menționa cel puțin un primar șantajat că băut cu polițiștii? Sau un colonel care bea cu el? Oare, nu vede bau-bau peste tot? Halatul, cât costă halatul?

  8. Domnule primar, de ce nu povestesti cum ai relatii cu femeia de serviciu, sau asta nu conteaza??? un asa mare colonel sa fie-n amantlac cu o cucoana cu cateva clase…..noi astia care stim dorim o replica din partea acestui geniu m(u)ioritic….si mai am o intrebare, partidul nu a luat la cunostiinta despre aceasta relatie????macar daca era vorba de cineva de staif….

  9. Cine te împiedică,tov.primar să organizezi pază obștească în comună?.
    Eu,să fiu ca polițiștii de acolo,te-aș amenda pt. că nu ei măsuri pt pază bunurilor obștești.
    Că or avea și ei vină lor,nu contest,dar părerea mea este că toți sunteți vinovați
    Vă certați ca chiorii,iar oamenii amărâți suferă.
    Pe ce vă certați pe curve?
    Ai fost colonel,ce ai vrea să stea ìn poz.de drepți în fața ta!
    Un agent de poliție e mai inteligent de câteva ori decât un colonel de MAN,neinstruit si frustrat ca tine!

    PS. Scoatei pe cei care primesc ajutor social,abți de muncă,și pune-i șă păzească,sa nu mai stea numai prin cârciumile!

  10. Nu sunt de partea nimănui,În general sunt numai plecat dar în respectiva comună am și eu rude în vârstă iar de fiecare dată când ajung acasă și vine vorba despre acest om al statului ei imi spun ca sunt cat se poate de mulțumiți, lucru pe care nu prea il recunoaște nimeni….si se spune ca nu e nimic diferit de când e dumnealui primar dar lucrurile stau cu totul alfel…doar cine nu vrea să vadă nu observa lucrurile schimbate în bine…desigur sunt convins ca exista si nemulțumiri dar haideți să recunoaștem și faptele bune făcut de acest OM

  11. Vorbeste un primar care este mereu in scandal cu intelectualii comunei….vorbeste un primar care se plimba cu hotii si primeste „plocoane ” de la ciobanii care distrug culturile ….vorbeste un primar care jigneste de cate ori are ocazia….vorbeste un primar care nu stie altceva decat sa cheltuie banii comunei….vorbeste un primar care este de atat de mult timp edilul comunei si nu a fost in stare sa obtina fonduri europene pentru a ridica nivelul de trai al comunei….vorbeste un primar care ofera ajutoare sociale pe „banda rulanta” unor cetateni care sunt clinici sanatosi pentru a presta o munca de 8 ore in cadrul unor firme pentru o obtine o remuneratie meritata….vorbeste un primar care nu stie legislatia si ofera produse alimentare din fonduri europene minorilor si altor categorii de cetateni care nu au dreptul si celor care au cu adevarat nevoie le ignora si le interzice dreptul de a beneficia de aceste ajutoare….concluzia: cine este cel care nu isi merita locul de munca?!….

  12. Buna ziua!
    Acest animal ca om nu pot sa-i zic, trebuie internat pe viata la nebunii! de ce nu ne povesteste cum toate lucrarile din comuna le castiga aceeasi firma? De ce nu ne povesteste cum hartuieste toate femeile, cum are relatii intime cu fosta femeie de serviciu, actuala bibliotecara sau directoare la camin(nici ea nu stie, stie doar ca a muncit sa urce in grad), sau cu bovina de secretara cu facultate facuta la spiru si se da de parca are studii la Oxford! Voi cei de la ziar ar trebuii sa luati si interviu oamenilor din comuna(oamenilor nu betivilor)!

  13. Domnule primar am si eu o intrebare nu vreau sa te jignesc pentru ca team votat, ai zis ca se plimba politia cu masina statului dar de ce nu spuneti ca au cota debenzina de 90 lei pe luna adica 900 lei pe an,si dv aveti 6000 lei pe an pentru benzina si5000 lei pentru gaz aveti grija cei care votati ca nu este prost cine cere este prost cine voteaza

  14. Vai…primarul.vorbeste de cum.sa isi faca politistii treaba…..acum putin timp…marele militar de cariera…colonel…a confundat o greutate veche cu o grenada…si a sunat la 112… rusineeee…aceasta intamplare a ajuns la urechile ministrului de interne…si o sa il avanseze la gradul de general si cel mai important o sa si il activeze……mai bine nu se ducea la ziar sa dea interviu…pentru ca oricum interviul a costat bani multi…acum nu stiu cine l-a platit…primarul sau primaria…dar cred ca primaria ca la cat de zgarcit este nu ar da un ban.din buzunar…dovada este plimbarea numai.cu masina primarieiiiii….ca de ce sa o strice pe cea personala….lasa domn’ primar ca cei care te-au votat incep sa deschida ochiiii la prostiile pe care le spuneti si le faceti…de…asta este!…si inca ceva…..la cate mesaje sunt ….nu aveti replica la niciunul…cred ca adevarul doare….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here