„De aici, din lumea rurală, de la temelie ar trebui să înceapă reconstrucţia ţării” – interviu cu Titi Peligrad, primarul comunei Şerbăneşti

1
181

În partea de est a judeţului, în Câmpia Boianului, comuna Şerbăneşti ocupă o suprafaţă de 41 de km pătraţi. Singurul curs de apă care o străbate este pârâul Dorofei. Este formată din satele Şerbăneşti, Strugurelu şi Şerbăneştii de Sus. Într-un document din 23 iulie 1512, aflăm că Neagoe Basarab închină satul Şerbăneşti mănăstirii Cutlumuz, de pe muntele Athos. Se învecinează la nord cu comunele Movileni şi Icoana, la est cu Tufeni, la sud cu Crâmpoia şi Stoicăneşti, iar la vest cu Vâlcele. În 1973, numărul locuitorilor era de 4.011. După 1989, ca peste tot în România postdecembristă, numărul populaţiei a început să scadă, ajungând la 2.902 locuitori în 2011, anul ultimului recensământ.

Încă din decembrie 1989, primar în comuna Şerbăneşti este Titi Peligrad. Istoria postdecembristă a acestei comune se confundă, aşadar, cu a primarului său, a cărui experienţă în administraţie vine din anii comunismului. Născut la 1 septembrie 1951, absolvent de liceu agricol, tehnician veterinar de profesie, începând din 1974 a lucrat la Primăria Şerbăneşti ca referent agricol şi apoi ca viceprimar, până la Revoluţie. Este membru al Partidului Social Democrat. În Consiliul Local, sunt reprezentate numai două partide: PSD, cu 7 consilieri, şi PNL, cu 4. Viceprimar, din 1996, este Ispas Florea.

–          Cum aţi reuşit, d-le primar, să vă menţineţi atâta timp într-o funcţie extrem de solicitantă? Cum i-aţi determinat pe oameni să vă fie mereu alături? Ce aţi făcut pentru ei de au putut să vă aleagă, în 2016, pentru a 7-a oară?

–          Dacă vreţi neapărat o explicaţie, să ştiţi că aceasta, după mine, nu ţine atât de ce am făcut eu pentru oameni, cât, mai degrabă, de felul meu de a fi şi de a interacţiona cu oamenii. Mai ales în primii ani de la Revoluţie, când a trebuit să rezolv problema extrem de spinoasă a refacerii proprietăţilor, categoric n-aş fi rezistat dacă n-aş fi ştiut cum să mă port cu oamenii. De fapt, în funcţia aceasta, trebuie să fii tot timpul atent cu ei, să nu le vorbeşti urât, să nu-i repezi, să ştii să-i asculţi, să-i respecţi. Căci, în general, omul este în aşa fel construit încât, oricât de mult bine i-ai face, dacă nu-l respecţi şi nu-i vorbeşti frumos o dată, uită totul, ca şi cum n-ai fi făcut nimic pentru el. O vorbă urâtă poate să şteargă în inima lui tot ce ai însemnat pentru el până atunci. Un munte de bine se poate prăbuşi la cutremurul pe care îl poate declanşa o vorbă urâtă. Asta am învăţat-o de la părinţii mei, aşa au fost şi ei, moştenind din neam o astfel de educaţie.

–          Am auzit că rădăcinile neamului dvs. au ramificaţii ce ajung până prin zona Sibiului…

–          Într-adevăr, strămoşii mei se trag din Mărginimea Sibiului. Cel mai vechi membru cunoscut al neamului nostru a fost Nicolae Peligrad, cel care, pe la 1616, a susţinut înfiinţarea şi funcţionarea celei de-a doua şcoli româneşti din Ardeal. De vreo câţiva ani, s-a încetăţenit obiceiul ca, în fiecare vară, la o anumită dată, Peligrazi din ţară şi din străinătate să se adune la Sălişte şi să-şi omagieze strămoşii. Anul trecut, întâlnirea aceasta a avut loc pe 18 iunie, am participat şi eu şi a fost unul dintre momentele cele mai memorabile din viaţa mea.

–          Când v-a fost cel mai greu în lunga dvs. activitate de primar?

–          Bineînţeles, în primii ani de după Revoluţie, când a trebuit să dăm înapoi pământurile oamenilor. Am văzut atunci ce a însemnat setea de pământ a ţăranului român, câtă sete de pământ s-a acumulat în sufletul lui, cum a putut această sete să absoarbă, în multe cazuri, şi ultimele urme de omenie. Au fost nenumărate probleme cu pământul, veneau oamenii la Primărie cu cuţitul la brâu, la vedere, stăteam toată noaptea în birou, cu puhoi de oameni la uşă, iar dimineaţa o luam de la capăt, de multe ori neavând timp nici măcar să dau pe acasă, să-mi schimb cămaşa şi să-mi mai trag puţin răsuflarea. În asemenea condiţii am reuşit, până la urmă, să emit toate titlurile de proprietate.

–          A fost, de bună seamă, una dintre cele mai importante realizări ale dvs. Bineînţeles, nu a fost şi singura.

–          Dacă e să fac un clasament, în ordinea importanţei pentru comună a realizărilor mele, pe primul loc aş pune înfiinţarea distribuţiei de gaze naturale. Da, este elementul care conferă cea mai mare doză de confort şi de civilizaţie în lumea rurală, iar în condiţiile în care lemnele au devenit mai scumpe decât gazele, se branşează oamenii la reţeaua de gaze non-stop. Zilnic avem cereri în acest sens. Apoi reţeaua de apă, reţeaua de drumuri comunale… La ora actuală, aceasta este modernizată aproape în totalitate, numai prin betonare am reuşit vreo 7-8 km. Şi clădirile social-culturale sunt toate modernizate. Cei peste 300 de copii din comuna noastră cresc şi se dezvoltă în patru grupe de grădiniţă şi două şcoli cu clasele I-VIII, iar cadrele noastre didactice sunt printre cele mai bune din judeţ. Suntem cam a treia sau a patra şcoală din judeţ, după rezultatele elevilor noştri la examenele de capacitate. La căminul cultural, sub îndrumarea coregrafului Marian Stănescu, îşi desfăşoară activitatea Ansamblul Artistic „Plai de dor”, iar în cadrul acestuia avem şi o formaţie de căluşari. Toţi copiii din acest ansamblu sunt foarte talentaţi şi ne reprezintă comuna pe la multe concursuri din ţară şi din străinătate, întorcându-se cu premii care ne fac, cu atât mai mult, să fim mândri de ei.

–          Se poate spune despre comuna Şerbăneşti că este dezvoltată din punct de vedere economic?

–          Judecând după nivelul încasărilor la bugetul local, da, se poate spune că suntem o comună dezvoltată. Nu foarte aproape de nişte standarde europene, dar nici prea departe. Cel mai important este că oamenii de la noi au unde să lucreze, sunt salariaţi şi, ca să glumesc un pic, când oamenii au bani, are şi Primăria! Numai din taxele şi impozitele locale se adună la bugetul local circa 10 miliarde de lei. Cele mai multe comune din judeţ abia dacă ajung pe la vreo 2-3 sau 4 miliarde. Concluzia se impune de la sine. Chiar avem pretenţia să fim caracterizaţi ca o comună agroindustrială.

–          Care sunt agenţii economici mai importanţi?

–          Toţi sunt importanţi pentru noi, indiferent de câte locuri de muncă au creat. În primul rând aş menţiona societatea SC Longin, condusă de inginerul Mircea Longin Drăghicescu, un om de o esenţă rară pe care, dacă nu l-aţi cunoscut până acum, vă recomand să nu mai întârziaţi. Este genul de om pentru care Dumnezeu ar salva Sodome de nelegiuiţi. În societatea d-lui, lucrează 60 de oameni cu carte de muncă. Menţionez, în continuare, SC Neaga Impex SRL, condusă de Marian Neagoe, contracandidatul meu în alegerile din 2016 şi care nu e supărat pe mine că l-am înfrânt. 200 de oameni din Şerbăneşti lucrează la această fabrică de confecţii. Alţi 100 de oameni lucrează la SC Dinamic Prodcom, de asemenea o fabrică de confecţii, aparţinând familiei Mirea, din Crâmpoia. Mai avem Metal Trans – depozit de materiale de construcţii, ateliere de tâmplărie, de cherestea, magazine comerciale, în concluzie numai cine nu vrea să muncească nu are un loc de muncă în comuna noastră.

–          O activitate economică într-adevăr înfloritoare, care se reflectă şi în aspectul comunei, cu case noi şi frumoase. Pentru acest mandat, ce proiecte aveţi?

–          Proiectul de canalizare înainte de toate. Este în curs de licitare, pe ADI Olt. Acesta, împreună cu asfaltarea ultimelor segmente de drumuri comunale şi extinderea reţelei de gaze, cu bani de la bugetul local, vor fi elementele decisive în virtutea cărora voi putea spune că nu am stat degeaba în Primăria Şerbăneşti, aproape o viaţă de om. Nicio comunitate însă nu poate progresa fără cultură şi sport. Înţelegând acest adevăr simplu, mi-am propus ca în acest mandat să realizez, prin GAL, o minibază sportivă multifuncţională ce se va amplasa vizavi de şcoală, plus o bază sportivă la dispoziţia tuturor tinerilor din comună şi a echipei noastre de fotbal, Recolta Şerbăneşti. Mai am un proiect pentru o parcare la târgul săptămânal şi încă unul pentru un parc, cu teren de joacă pentru copii, în centrul comunei.

–          Mulţi primari se plâng de lipsa locurilor de muncă. Nu ştiu ce să facă să atragă investitori, în schimb dau la sute de oameni ajutoare sociale. Din experienţa dvs, ce oportunităţi de afaceri ar mai fi în lumea rurală?

–          Aproape jumătate din populaţia ţării noastre trăieşte în mediul rural – un capital uman încă foarte puţin valorificat. Şi câte s-ar putea face la ţară! De la mori, brutării, fabrici de cherestea, de conserve, de brânzeturi, de industrializarea şi procesarea cărnii, la pieţe agroalimentare de desfacere, depozite frigorifice, ateliere pentru ambalarea legumelor şi fructelor sau pentru confecţionat peleţi. Trebuie să se termine şi la noi cu vânzarea produsului brut. Acesta trebuie procesat şi transformat, ceea ce înseamnă că oamenii de la sate, tineretul în special, ar avea locuri de muncă. De aici, din lumea rurală, de la temelie ar trebui să înceapă reconstrucţia ţării.

–          Pe 20 iulie, în fiecare an, în comuna dvs are loc o mare sărbătoare. Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre aceasta.

–          Se numeşte „Sărbătoarea Secerişului” şi are o lungă tradiţie ce coboară cu mult sub anul 1800. În fiecare an se organizau în Şerbăneşti 3 bâlciuri: unul, primăvara, de Florii, altul vara, de Sfântul Ilie şi al treilea, toamna, de Sfântul Dumitru. Cel mai mare era cel din vară, ţinea o săptămână, după ce oamenii terminau cu seceratul şi treieratul grâului. Veneau aici negustori de pe întreg cuprinsul românesc, să se aprovizioneze cu grâul produs în comuna noastră, în schimbul produselor lor. Îşi făcuseră un adevărat obicei să vină aici negustorii braşoveni, sibieni şi cei din munţii Apuseni. Prăvăliile se ţineau lanţ, pe platoul de lângă Primăria de azi, formau adevărate străzi ale cojocarilor, olarilor, fierarilor etc., înconjurate de cârciumi şi locuri de distracţie. Bineînţeles, lăutarii erau nelipsiţi, iar pe la începutul secolului XX au apărut tiribombele şi fotografii „la minut”. La originea „Sărbătorii Secerişului” a fost, aşadar, acest bâlci sau târg anual căruia, în 2010, noi am hotărât să-i dăm o altă conotaţie, în strânsă legătură cu ceea ce trăim în prezent. I-am zis „Sărbătoarea Secerişului”, ca un omagiu adus acestei îndeletniciri dintotdeauna, prin care se asigură pâinea cea de toate zilele şi, totodată, ca un prilej în care oamenii să se bucure şi să fie mândri de comuna lor. Anul acesta, sărbătoarea a ajuns la a opta ediţie, este şi ziua comunei şi o vom sărbători aşa cum fiecare dintre noi ne sărbătorim ziua de naştere sau ziua numelui.

–          Vă mulţumesc, d-le primar.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here