Cercetat pentru delapidare

1
373

Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile în cazul unui un bărbat din Caracal, administrator al unei societăți comerciale care este bănuit că ar fi încasat bani pe numele unei persoane decedate. „În fapt, bărbatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, din municipiul Caracal, județul Olt, ar fi ridicat din casieria societăţii, în perioada decembrie 2014-noiembrie 2015, suma totală de 190.324 lei, documentele justificative care au stat la baza înregistrării acestor operaţiuni economico-financiare fiind dispoziţiile de plată semnate doar de acesta, iar scopul plăţii fiind restituire aport către acționarul societății, care figurează ca decedat. De asemenea, în anul 2011, respectiva societate comercială, prin administratorul său,  a încheiat două contracte de vânzare-cumpărare a unei suprafeţe de teren şi a unui imobil, contra sumei totale de 45.000 euro. Astfel, deşi în contractul de vânzare-cumpărare, încheiat în faţa notarului public, se menţionează efectuarea în totalitate a plăţii, în evidenţele contabile ale societății comerciale figurează doar încasarea sumei de 15.000 euro, pentru restul sumei încasate de 30.000 euro (130.611 lei) nefiind întocmite documente justificative”, arată un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here