Jurnal de călătorie: La bulgari, șofer!

0
289

Ziua 1. 2 ore jumătate de somn. M-am echipat corespunzător c-o pereche de blugi rupți în genunchi, să se-nțeleagă fără subtitrare că presa nu-ți aduce bani pentru unii întregi. M-am gletuit frumos cu niște fond de ten și m-am urcat în mașina domnului tati. La locul de întâlnire, mai toți erau de-o vârstă mai mare ca a lui. Tot a domnului tati. Chiar și colega Lelia.Ne-am pus pă locuri în microbuz și-am purces pă drumurile patriei. Ne-am scos telefoanele și dă-i feisbucăreală. Preocupări intelectuale înalte, evident. Dar cum altfel am fi aflat că-i ziua numelui meu (fetele pe care vă cheamă Roxana – chiar dacă vă cheamă, voi să nu vă duceți! – cică ar trebui să dăm de băut) și Ziua Învățătorului, stabilită prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007? Yuhuu. Să curgă cadourile. Primit-am, mulțumim, mai vrem. Cel mai probabil ne-am disperat colegii de drum cu râsul nostru constant. Astfel că din politețe unul dintre ei a decretat: ”să ne facă asta mică să râdem”. La 158 cm nu prea mai ai ce să comentezi. M-am făcut că n-am înțeles subînțelesu’ și chiar aș fi avut de gând să continui caterinca, dar ajunsesem la Vidin și trebuia să ne mutăm băgăjelele și pe noi înșine într-un autocar. Iată cum mi-am dat seama că există un singur lucru mai greu decât bagajul meu. Nașterea. Ne-am cazat, ne-am potolit fomica și-am plecat spre primul obiectiv. Satul Borovtsi, districtul Montana. Suntem înștiințați că doamnele care se ocupă de muzeul de aici fac asta în mod benevol. Ne-au cântat, ne-au dansat și ne-au prezentat câteva obiceiuri legate de nuntă. Mno, și la ei se arată cămașa dimineața. Mno, și dacă nu-i virgină actrița principală aka mireasa, ea și mumă-sa sunt plimbate pe-un măgar pân tot satu’. Cam nasol. Nu știam pașii, da’ ne-am prins și noi în horă. Și-am dus-o până la capăt. Și-am intrat apoi în muzeu, unde elementele tradiționale bulgărești de mobilier și de decorație interioară așteptau să fie admirate. Motivele cusute pe cuverturi sau trăiști sunt relativ asemănătoare cu cele românești și se regăsesc și în estetica vaselor. Ce mai, un fel de surori mai mari ale străchinilor noastre. Papilele noastre gustative au fost răsfățate cu cea mai bună plăcintă cu dovleac pe care-am gustat-o vreodată.  Ne-am întors la hotel pentru cină. Un ansamblu de dansuri populare a întreținut atmosfera. Un ansamblu format dintr-un bărbat și restul dame. Au și ei Suleymanul lor. Cu regret în suflet că nu mi-am pus o pereche de pantofi la mine, cu scopul precis de a le arăta vecinilor de la sudul Dunării ce bună sunt la sporturi extreme, adică sârbă pă tocuri dă cinșpe, m-am îndreptat către DJ:

„We want some traditional romanian music, please”

„Do you mean Florin Salam?”

#ȘocȘiGroază

O țigară și-am fugit în cameră. Am adormit spre dimineață cu Petrică Mâțu Stoian în căști: ”Din Târgu-Jiu la Craiova/ Pe toate le-am dus cu vorba/ Dar mândra ce-o am acuma/ Nu pot s-o duc cu minciuna

Roxana Știubei

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here