Unic în politica românească postdecembristă. Alianţa aflată la guvernare, moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern

0
293

Alianţa PSD-ALDE va introduce luni 19 iunie moţiune de cenzură pentru demiterea guvernului Grindeanu, urmând ca miercuri aceasta să fie votată in Parlament. Decizia a fost luată după lungi consultări în cadrul celor două Comitete Executive.

În cadrul unei conferinţe de presă preşedintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, a declarat că prim ministrul României, Sorin Grindeanu, reprezintă în momentul de faţă o piedică în îndeplinirea programului de guvernare cu care alianţa a câştigat alegerile parlamentare din 2016. Liderul social democrat îl acuză pe Grindeanu că nici măcar nu a catadicsit să citească programul de guvernare înainte de a emite judecăţi de valoare sau de a se pronunţa cu privire la anumite situaţii. „ Este un moment unic în istoria postdecembristă  când alianţa la guvernare depune moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern. Situaţia aceasta unică a creat tot o situaţie unică în care prim ministrul căruia Alianţa de guvernare i-a retras sprijinul politic nu îşi dă demisia. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat. Prim ministrul Grindeanu a devenit o frână, nu ştiu din ce motive, în realizarea  programului de guvernare. Ceea ce n-a înțeles domnul Grindeanu este că în momentul în care a fost învestit Guvernul în Parlament programul nostru a devenit lege, deci prim ministrul este obligat să respecte legea”, a spus senatorul Stănescu. Alianţa PSD- ALDE susţine că dacă acest program va fi implementat în continuare România în următorii trei ani va arăta altfel. „Dacă acest program va fi implementat ad-literam, din ce mi-au spus specialiştii, România ar putea ajunge aproape de 20 % creştere economică, în următorii trei ani”, a subliniat vicepreşedintele PSD Paul Stănescu. În opinia preşedintelui PSD Olt introducerea moţiunii de cenzură este soluţia de a scurta această criză prin care trece actualul Guvern, iar semnalele primite de către Alianţa PSD-ALDE sunt acelea că premierul Grindeanu are rolul acum de a prelungi această criză şi de a amâna punerea în practică sau de a întârzia foarte mult îndeplinirea programului de guvernare. „Nu ştiu ale cui sunt aceste interese, dar nu cred că sunt interesele românilor şi ale României”, a mai spus vicepreşedintele PSD Paul Stănescu. Şi organizaţia PSD Olt se raliază demersului Comitetului Executiv Naţional de introducere a moţiunii de cenzură. „Am stat de vorbă în toată această perioadă cu o serie de primari, cu membri ai Biroului Permanent Judeţean, cu membri din comitetul executiv, consilieri judeţeni. Ne-am consultat cu ceea ce se întâmplă la Bucureşti şi bineînţeles că toţi au fost la unison şi au spus că organizaţia PSD Olt susţine decizia luată de Comitetul Executiv Naţional. Nu se poate ca un om care a ajuns pe acea funcţie datorită susţinerii unui partid întreg, datorită unui vot în Comitetul Executiv Naţional şi al unei Alinaţe să vrea să rămână pe această funcţie, dacă nu mai este dorit. Am făcut şi noi o greşeală că l-am nominalizat pe acea funcţie. Ne mai înşelăm şi noi cu toţii. Am crezut în Sorin Grindeanu, din păcate şi-a arătat adevărata faţă şi în acest moment, din punctul meu de vedere şi al organizaţiei PSD Olt este fostul premier Sorin Grindeanu”, a spus preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu. Întrebat dacă din punctul său de vedere această decizie de a depune moţiune de cenzură este una înţeleaptă, Stănescu a răspuns că este singura măsură constituţională. „Altceva nu există. Noi nu dăm practic un Guvern jos cu prim ministrul. Noi facem moţiunea aceasta pentru ca să-l dăm jos pe prim ministru. Este singura măsură constituţională prin care se poate da un Guvern jos. Altă cale nu există, numai dacă îşi dă demisia Grindeanu”, a concluzionat senatorul Stănescu.

Ilie Bîzoi