Inundaţii şi grindină în Olt

0
829

Multe localități din județul Olt au fost afectate miercuri de grindină şi inundații.

Potrivit reprezentanţilor ISU Olt cea mai afectată a fost comuna Osica de Sus unde mai multe gospodării au fost inundate. De vremea rea nu au scăpat nici localităţile Oboga și Morunglav unde a căzut şi grindină.

Nu se cunosc încă pagubele provocate, însă comitetele locale pentru situații de urgență din zonele afectate vor face evaluări în ceea ce priveşte această situaţie.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben valabil până joi- 8 iunie, ora 23.00, în majoritatea judeţelor din ţară, printre care şi judeţul Olt. În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi 20-30 l/mp și pe spații restrânse 50-70 l/mp. Astfel de fenomene vor fi  în cursul zilei de joi, 8 iunie când se vor semnala în special în partea de sud-est a ţării.