Directorii de spitale şi şefii de secţii, la mâna primarilor şi preşedintelui Consiliului Judeţean. Senatorul Renică Diaconescu: „Primarul sau preşedintele Consiliului Judeţean să răspundă doar de partea de administrare, nu şi de partea medicală”

0
384

Managerii de spitale vor putea fi membri de partid, dar nu pot îndeplini funcţii de conducere în cadrul partidelor politice, iar şefii administraţiilor publice locale îşi vor putea extinde puterea de decizie şi asupra şefilor de secţii şi departamente, nu numai a directorilor. Asta au hotărât grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor, for decizional, care au adoptat, cu 176 de voturi pentru, 93 împotrivă şi cinci abţineri, ordonanţa de urgenţă referitoare la reforma în domeniul sănătăţii.

 

 Respinsă iniţial de Senat, ordonanţa de urgenţă referitoare la reforma în domeniul sănătăţii, emisă încă din timpul mandatului fostului ministru Vlad Voiculescu, a fost în cele din urmă aprobată în Camera Deputaţilor, cu unele amendamente faţă de forma iniţială. Cele mai importante prevederi se referă la criteriile de numire în funcţie a managerilor de spitale, precum şi a şefilor de secţie şi a directorilor medicali. Astfel, conform Ordonanţei adoptată, managerii de spitale pot avea calitatea de membri ai unor partide, dar nu pot deţine o funcţie de conducere în cadrul acestor formaţiuni politice, în caz contrar devenind incompatibili cu funcţia de manager. În plus, actul normativ dă mână liberă şefilor administraţiilor publice locale, în subordinea cărora funcţionează spitalele publice, să decidă nu numai în privinţa managerilor unităţilor medicale, ci şi a şefilor de secţie sau de serviciu medical. Vicepreşedintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, senatorul PSD de Olt, dr. Renică Diaconescu a declarat că această ordonanţă a fost anulată la Senat „Această decizie nu a plecat de la Senat. La Senat noi am anulat în totalitate ordonanţa ministrului Voiculescu. Acolo această modificare a apărut la Camera Deputaţilor şi din păcate noi nu am fost consultaţi în această problemă.  Punctul meu de vedere este că până la urmă majoritatea managerilor de spitale erau puşi şi selectaţi tot pe criterii politice. Până la urmă este cinstit şi aşa este corect. Nu cred că în România chiar dacă vin liberalii sau altcineva la conducere  la conducere nu pun oameni apropiaţi lor”, a spus senatorul Diaconescu. În ceea ce priveşte puterea de decizie pe care şefii administraţiilor publice locale o vor avea asupra directorilor şi şefilor de secţie, senatorul Diaconescu a declarat că lucrurile trebuie foarte clar separate: „ Lucrurile trebuie împărţite în două: şefii administraţiile locale să răspundă de ceea ce înseamnă administrarea propriu zisă a spitalului, iar partea medicală trebuie lăsată în jurisdicţia Ministerului Sănătăţii. Deci cele două lucruri nu ar trebui amestecate. Şi asta cred că şi vrea actualul ministru al Sănătăţii, din punct de vedere medical, să preia iniţiativa. Asta ar fi practic o depolitizare a actului medical şi atunci cei din administraţie, primarul sau preşedintele Consiliului Judeţean să răspundă doar de partea de administrare  nu şi de partea medicală”, a conchis vicepreşedintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Elena Vişan, a precizat că este de acord cu decizia potrivit căreia directorii de spitale să nu aibă funcţii de conducere în partid: „ Îmi puneţi o întrebare la care nu ştiu ce să vă răspund. În primul rând n-am citit această ordonanţă, dar dacă este aşa cum spuneţi dumneavoastră ca managerii să nu aibă funcţii de conducere în partid mi se pare în regulă. Însă repet la momentul acesta nu am citit textul acelei ordonanţe. Îmi este foarte greu să comentez ceva ce nu am citit. Chiar nu pot să fac un comentariu pe ceea ce nu am. Îmi pare rău. După ce o s-o citesc o să comentez”, a spus Vişan. Documentul adoptat în Camera Deputaţilor face referire şi la condiţiile de ocupare a unor funcţii în cadrul spitalelor publice. Astfel, condiţiile specifice de participare la concursul de ocupare a funcţiei de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu medical, se aprobă, la propunera comitetului director, prin act administrativ al primarului unităţii teritorial administrative, al primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui Consiliului Judeţean, după caz, cu avizul direcţiei de sănătate publică judeţene.

 

Ilie Bîzoi