Un copil de 12 ani a fost transportat la spital, marți seara, după ce a fost mușcat de mai mulți câini într-o locuință din municipiul Slatina. Incidentul a fost semnalat autorităților printr-un apel la 112 efectuat în jurul orei 20:50 de proprietarul imobilului, un bărbat în vârstă de 56 de ani.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, băiatul, din comuna Valea Mare, ar fi intrat fără acord în curtea locuinței unde se aflau trei câini. În acel moment, minorul ar fi fost atacat și mușcat de animale.
La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției municipiului Slatina, iar copilul a fost preluat de cadrele medicale și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact cum s-a produs incidentul și în ce condiții minorul a pătruns în proprietate. Cercetările sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiunile de violare de domiciliu și vătămare corporală din culpă.
Polițiștii urmează să audieze persoanele implicate și să analizeze toate împrejurările în care s-a produs evenimentul, inclusiv modul în care erau ținuți câinii în curte și dacă au fost respectate măsurile de siguranță prevăzute de lege.
