Un bărbat de 70 de ani, din comuna Bobicești, a fost găsit decedat în apele râului Olt, după două zile de căutări desfășurate de polițiști și pompieri. Totul a început în seara de 11 august, când un pescar a observat o barcă aflată în derivă și a sunat la 112.
Sesizarea a fost făcută în jurul orei 22:30. Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa au început verificările și au stabilit că ambarcațiunea îi aparținea unui bărbat în vârstă de 70 de ani, domiciliat în comuna Bobicești, județul Olt.
În urma constatării că proprietarul bărcii nu putea fi găsit, au fost declanșate acțiuni de căutare, la care au participat polițiști și pompieri.
Operațiunile au continuat până joi, 13 august, când, în jurul orei 18:30, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit în apele râului Olt.
Cadavrul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde urmează să fie efectuată necropsia. Examinarea medico-legală va stabili cu exactitate cauza decesului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a reconstitui împrejurările în care s-a produs evenimentul. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca ancheta să stabilească toate circumstanțele în care bărbatul și-a pierdut viața.
