Polițiștii de transporturi din Olt au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, acțiuni de informare și prevenire în zonele de acces către fluviul Dunărea, pentru a atrage atenția asupra riscurilor la care se expun persoanele care aleg să intre în apă în locuri neamenajate.
Activitățile au fost realizate de polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt, în contextul sezonului cald, perioadă în care crește riscul producerii unor incidente în zonele riverane. Oamenii legii au discutat cu cetățenii, au distribuit materiale informative și au afișat mesaje preventive, cu scopul de a-i conștientiza pe oameni că Dunărea nu este un loc sigur pentru scăldat.

Reprezentanții instituțiilor competente și autoritățile administrației publice locale din zonele aflate în apropierea fluviului au fost, de asemenea, informate pentru intensificarea măsurilor de prevenire, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 88/2004. Scopul acestor demersuri este reducerea riscului de înec și informarea corectă a populației, în special în perioadele cu temperaturi ridicate, când tentația de a intra în apă este mai mare.
Polițiștii reamintesc faptul că îmbăierea în fluviul Dunărea este interzisă și reprezintă un pericol major. Deși apa poate părea liniștită la suprafață, riscurile sunt reale și greu de anticipat. Curenții puternici, diferențele bruște de adâncime, gropile formate pe fundul apei și malurile instabile pot transforma rapid o clipă de neatenție într-o situație gravă.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să nu intre în apă în zone neamenajate, să respecte indicatoarele și avertismentele, să folosească doar spațiile autorizate pentru îmbăiere și să supravegheze permanent copiii aflați în apropierea apei.
Mesajul transmis este unul clar: Dunărea nu trebuie privită ca un loc de agrement pentru scăldat, iar respectarea regulilor poate face diferența între o zi liniștită de vară și o tragedie.
Activitățile preventive ale polițiștilor de transporturi vor continua pe toată durata sezonului estival, pentru protejarea vieții și siguranței cetățenilor.