Home Sport Marius Jianu, după victoria cu liderul: „Am câștigat cu mintea și cu...

Marius Jianu, după victoria cu liderul: „Am câștigat cu mintea și cu inima”

0

Victoria obținută de Oltul Curtișoara în fața CS Drobeta Turnu-Severin, liderul Seriei 6 din Liga a III-a, a adus multă încredere în vestiar, iar căpitanul Marius Jianu a vorbit după partidă despre importanța celor trei puncte și despre modul în care echipa a gestionat confruntarea.

Fotbalistul consideră că succesul a venit în urma unui joc matur și a unei atitudini bune, într-un meci în care Oltul Curtișoara a reușit să se impună în fața unui adversar aflat pe primul loc.

„Un meci foarte important pentru noi, pe care ne doream să îl câștigăm și am meritat să îl câștigăm, chiar dacă am întâlnit liderul. Consider că am făcut un meci foarte bun și am meritat victoria, un meci pe care l-am câștigat cu mintea și cu inima”, a declarat Marius Jianu.

Căpitanul formației din Curtișoara spune că rezultatul contează nu doar în clasament, ci și pentru moralul grupului, mai ales după perioada dificilă de la începutul sezonului.

„O victorie importantă pentru echipa noastră, atât pentru punctele puse în joc, cât și pentru moralul acestui grup frumos. Pe viitor ne dorim să câștigăm fiecare meci, indiferent de adversarul pe care îl întâlnim. Trebuie să adunăm puncte pentru a urca în clasament”, a mai spus Jianu.

Și antrenorul Dan Ignat a subliniat faptul că succesul a venit după o strategie bine stabilită înaintea partidei. Tehnicianul spune că jucătorii au știut exact în ce zone să permită adversarului posesia și unde să încerce recuperarea mingii.

„Am știut de la început ce vrem să jucăm, în ce zone vrem să le oferim posesia adversarului și unde vrem să recuperăm mingea. Știam că, dacă pe tranziția lor negativă vom juca rapid în spațiile lăsate libere, ne vom crea multe situații de a marca”, a explicat Dan Ignat.

Antrenorul și-a felicitat întregul lot, inclusiv jucătorii care nu au fost folosiți, insistând asupra contribuției întregului grup.

„Consider că este o victorie meritată și vreau să-mi felicit toți jucătorii pentru efortul depus, inclusiv pe cei care astăzi nu au jucat. Sunt parte din această echipă și contribuția lor este la fel de importantă”, a transmis tehnicianul Oltului Curtișoara.

Pentru formația din Olt, rezultatul reprezintă un plus important de moral înaintea următoarelor etape, iar mesajul transmis din vestiar este clar: echipa își propune să continue seria rezultatelor bune și să strângă punctele necesare pentru a urca în clasamentul Seriei 6.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version