Postul creştinesc este înfrânarea, pentru o vreme, de la mâncărurile de dulce – lapte, carne, brânză, ouă şi derivate ale acestora – precum şi de la băuturi, în scopul întăririi puterilor sufleteşti peste înclinările spre rău ale trupului.
Postirea sau abstinenta de la mâncare nu este exclusiv o practica creștina. Ea e existat si încă exista in alte religii si chiar in afara unei religii, ca, de exemplu, in anumite terapii specifice. Astăzi, oamenii postesc pentru tot felul de motive, unele destul de bizare. Este important, deci, sa discernem conținutul creștin unic al postirii.
Pentru mulți, dacă nu pentru majoritatea creștinilor ortodocși,postul constă dintr-un număr limitat de reguli si prescripții exterioare,predominant negative: abținerea de la anumite mâncăruri, de la dans si alte distracții.
Originea postului creştin se află în rai prin porunca dată de Dumnezeu primilor oameni de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului( Facere 2, 16-17).
Mântuitorul a postit iar exemplul Său a fost urmat de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Creştinismul a dat postului o importanţă majoră integrându-l vieţii spirituale în războiul nevăzut, în lupta cu puterile întunericului şi cu patimile: «Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post»(Matei17, 21).
Adevăratul post, spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, constă nu numai în abstinenţa de la mâncare şi băutură căci astfel s-ar numi regim şi nu post, ci şi înfrânarea de la «toate cele lumeşti şi de la toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu, pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu…
Noi, creștinii, trebuie sa dovedim ca, in realitate, totul vine din interior – din credința si viața conforma cu aceasta.
Postul înseamnă si “altceva”– ceva fără de care toate aceste rânduieli îsi pierd în mare parte semnificația. Acest “altceva” poate fi cel mai bine descris ca o “atmosfera”, “un climat” în care fiecare din noi intră, ca fiind mai întâi o stare a mintii, a sufletului, care pătrunde întreaga noastră existentă.Scopul postului nu este acela de a ne sili să acceptăm câteva obligații formale, ci acela de a ne “înmuia” inima, astfel încât aceasta să se deschidă către realitățile duhovnicești, să cunoască tainica “sete si foame” după comuniunea harică cu Dumnezeu.
Fireşte, cel care se înfrânează trebuie să privească la un scop duhovnicesc mai înalt. Dacă se înfrânează pentru a se dezintoxica de grăsimile acumulate, tot pentru binele trupului său se îngrijeşte. Atunci asceza lui seamănă cu yoga. Lucrul cel mai important la care trebuie să luăm aminte este acela că Dumnezeu nu vrea de la noi un post sterp, căci nu contează cât am postit, ci contează ce am folosit.Marele folos al postului este de a ajunge la o stare mai liniştită, în care să-L cunoaştem pe Dumnezeu.
Cum spuneam, postul fără a face lucrarea lui Dumnezeu, adică fără a face ceea ce cere Dumnezeu de la noi, este sterp. Spun părinţii că, atunci când posteşte cineva dar nu face dreptatea lui Dumnezeu, postul acesta este urâciune înaintea Lui, iar Proorocul Isaia spune:
Nu ştiţi voi postul care îmi place? Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dă drumul celor asupriţi, împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi (Isaia 58, 6-8).
Postul este pentru tămăduirea trupului şi a sufletului, pentru că bolile sunt cauzate şi de o alimentaţie fără discernământ, şi de o viaţă fără rânduială. O viaţă înţeleaptă, cu o alimentaţie simplă, neexcesivă, o viaţă în mulţumire, adică în linişte faţă de orice s-ar întâmpla în jurul nostru, având încredere că toate sunt în mâna lui Dumnezeu, ne duce la o vigoare a sufletului, la o sănătate sfântă în care iradiem de credinţă, nădejde şi dragoste. Sfântul Ioan Casian spune: „Postul omului în toată viaţa lui ar trebui să fie o viaţă echilibrată, pentru că primirea hranei cu măsură şi socoteală dă trupului sănătate şi nu îi ia sfinţenia”. Postul este o călătorie in adâncul umanității noastre.
Postirea, fiind înțeleasă adânc, este singura metoda prin care omul redescoperă adevărată sa natura spirituala.
Postul este vremea căutării înțelesului: înțelesul relației mele cu ceilalți, înțelesul prieteniei, înțelesul responsabilității mele.
Din păcate este mai ușor sa reduci ceva duhovnicesc la ceva formal decat sa cauți duhovnicescul in spatele formalului. Putem spune fără exagerare ca, deși Postul este încă “ținut”, a pierdut mult din impactul sau asupra existentei noastre, a încetat sa mai fie baia pocăinței si a înnoirii, așa cum este socotit in învățatura liturgica si duhovniceasca a Bisericii. Dar atunci, putem noi oare sa-l redescoperim, sa-l transformam din nou intr-o putere duhovniceasca in realitatea zilnica a existentei noastre? Răspunsul la aceasta întrebare depinde in principal, si as spune aproape exclusiv, de faptul daca dorim sau nu dorim sa luam in serios Postul.
Sf. Ioan Gură de Aur spune în A III-a cuvântare către antiohieni: «Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de la hrăpire şi de la lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase».
Iar Sf. Vasile cel Mare zice: «Dacă toată lumea ar posti n-ar mai fi războaie, nedreptăţi şi desfrânări. Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează mintea limpede lepădând alcoolul, şi inima curată, blândă şi smerită! Iată postul!»
„E un obicei răspândit la vremea postului, de a ne întreba unii pe alții câte săptămâni am postit. Și auzim pe unii: o săptămână, pe alții: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea dacă săvârșim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îți va zice: „Eu am ținut tot postul”, răspunde-i: Eu aveam un dușman și m-am împăcat cu el, obișnuiam să bârfesc și m-am oprit, suduiam, și m-am lăsat.” – Sfântul Ioan Gură de Aur
După puţin timp, postul risipeşte şi alungă întunericul patimilor şi acoperământul păcatului aşezat peste suflet. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în care nu răsare, ci pururea străluceşte Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru”. Vasile cel Mare
“Și dacă nu puteți posti de mâncare, refuzați să vă mâncați aproapele. Fiți sinceri cu Dumnezeu. Atât. Curajoși, sinceri și limpeziți de nădejde. Post cu Dumnezeu. Atentul nostru Antrenor de performanță” Constantin Necula.
PR. FLORIN PĂTRU
