Home Social Ce se știa despre cazul de la Mihăești înainte de intervenția din...

Ce se știa despre cazul de la Mihăești înainte de intervenția din august

0

Situația persoanelor vulnerabile găzduite într-o locuință din comuna Mihăești era cunoscută de autorități încă din vara anului 2025, cu aproape un an înainte de intervenția din 13 august 2026. În această perioadă au avut loc controale și verificări, au fost propuse măsuri de protecție, iar DIICOT și Poliția au fost sesizate în legătură cu suspiciuni privind o posibilă exploatare sau manipulare a persoanelor aflate în locație.

Primele demersuri menționate în documentele oficiale datează din 27 august 2025, când, în urma unui control efectuat la Mihăești, a fost identificat inclusiv un minor aflat în locație, fiind dispuse măsuri în cazul acestuia. Câteva zile mai târziu, pe 4 septembrie, a avut loc o nouă verificare la adresă.

Printre persoanele găsite acolo se afla și o femeie din București împreună cu cei patru copii minori. I-au fost propuse servicii într-un centru maternal, însă aceasta a refuzat, situația ajungând ulterior în fața instanței pentru stabilirea unor măsuri de protecție pentru mamă și copii.

Pentru alte persoane vulnerabile aflate în locuință au fost propuse servicii în centre rezidențiale, iar autoritățile din județele de domiciliu au fost contactate pentru identificarea unor soluții de protecție. Unele persoane au acceptat sprijinul oferit, în timp ce altele au refuzat serviciile sociale.

În aceeași perioadă au fost sesizate și organele de anchetă. DIICOT a fost informat cu privire la posibile fapte de natură penală, fiind invocate suspiciuni de exploatare sau manipulare a unor persoane vulnerabile în scopul obținerii de bani din donații.

Verificările au continuat în decembrie 2025, în urma unei noi sesizări privind funcționarea ilegală, la aceeași adresă, a unui centru destinat persoanelor vârstnice. Persoanei care desfășura activitatea i-a fost adus la cunoștință faptul că aceasta nu îndeplinea condițiile legale pentru funcționarea unui serviciu social și i-au fost prezentate obligațiile necesare pentru desfășurarea unei astfel de activități în condițiile legii.

Cu toate acestea, situația a continuat.

În iulie 2026, o nouă anchetă socială efectuată la domiciliul din Mihăești a constatat că acolo era găzduit în continuare un număr mare de persoane vulnerabile, în aceleași condiții.

Au urmat noi informări către instituțiile competente și noi sesizări către DIICOT și Inspectoratul de Poliție Județean Olt, pe fondul suspiciunilor că persoanele aflate în locație ar putea fi folosite sau manipulate pentru obținerea unor foloase.

Pentru evaluarea situației a fost constituită o echipă mixtă, care s-a deplasat la Mihăești pe 23 iulie 2026. Au fost făcute verificări pentru stabilirea identității persoanelor găzduite acolo, a domiciliilor acestora, a stării de sănătate și a existenței documentelor de identitate.

În același timp, au fost semnalate riscurile pe care menținerea persoanelor în locație le putea avea asupra vieții, sănătății, integrității fizice și exercitării drepturilor acestora.

Intervenția de amploare a avut loc în cele din urmă pe 13 august 2026, când persoanele vulnerabile au fost preluate și au început procedurile de relocare, în funcție de situația individuală și de județul de domiciliu.

În urma acțiunii, 10 persoane au fost relocate în județul Giurgiu, șase în Olt, dintre care una a fost preluată ulterior de autoritățile din Dolj, patru în Constanța, câte două în Teleorman și Ilfov și câte una în Prahova și Dâmbovița.

Două persoane au avut nevoie de evaluare medicală de urgență. Una dintre acestea a fost transportată la UPU Slatina, iar cealaltă la UPU Giurgiu, urmând ulterior să fie preluate de serviciile sociale competente.

Pentru persoanele relocate, procedurile nu se încheie odată cu mutarea din locuința de la Mihăești. Urmează evaluări individuale privind condițiile de locuire, starea de sănătate, documentele de identitate, veniturile, accesul la servicii sociale și posibilitatea reintegrării în familie.

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version