Ce măsuri au luat autoritățile față de trei minori din Slatina care au fost comis furturi

0
418

Trei minori din Slatina au ajuns în atenția Comisiei pentru Protecția Copilului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt, în primele șase luni ale anului, după ce au comis fapte penale. Împotriva celor trei a fost luată măsura supravegherii specializate în cadrul familiei.

La nivelul judeţului Olt nu există servicii de tip rezidenţial specializate pentru copilul care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal, astfel încât minorii care încalcă legea rămân de cele mai multe ori în sânul familiei, unde sunt supravegheaţi. În cele mai multe cazuri semnalate DGASPC Olt sunt implicaţi copii care au vârste sub 14 ani, categorie care, potrivit legii, nu răspunde sub nicio formă pentru fapta săvârşită. Majoritatea infracţiunilor comise de minorii olteni sunt furturile, iar statistica DGASPC arată că majoritatea celor care au comis fapte antisociale au fost din mediul urban.

Măsurile care se pot lua pentru aceştia sunt supravegherea specializată, care se realizează în cadrul familiei, întrucât în Olt nu există centre care să se ocupe exclusiv de copiii care săvârşesc o faptă penală şi nu răspund penal. „Pentru un număr de trei minori, care au săvârșit infracțiunea de furt, s-a instituit, conform legii, de către Comisia pentru Protecția Copilului, măsură de protecție-supraveghere specializată. Cei trei minori sunt din Slatina”, a declarat Rădiţa Piroşca, directorul general al DGASPC Olt.

Conform articolului 67 din Legea 272/2004, măsura de supraveghere specializată se dispune în condiţiile prezentei legi faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal. În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către Comisia pentru protecţia copilului, iar în lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească. Chiar dacă rămân în continuare în grija părinţilor, copiii sunt atent supravegheaţi, iar părinţii trebuie să se asigure că se respectă anumite cerinţe impuse de autorităţi. Astfel, minorii trebuie să frecventeze cursurile şcolare, să utilizeze anumite servicii de îngrijire de zi ale DGASPC Olt, să urmeze tratamente medicale, consiliere, psihoterapie. De asemenea, li se poate interzice să frecventeze anumite locuri sau să aibă legături cu anumite persoane.  În 2014 numărul copiilor care au comis fapte penale a fost de 56, în 2015, 41 de minori au comis fapte antisociale, în 2016 numărul copiilor care au comis fapte penale a fost de 32, în timp ce în 2017, 36 de minori au săvârșit infracțiuni. Acest lucru ar trebui să dea de gândit autorităților.

Ilie Bîzoi