Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt avertizează asupra riscului crescut de introducere a febrei aftoase în România, în contextul apariției și evoluției unor focare în Grecia și Cipru.
Boala poate afecta mai multe categorii de animale receptive, printre care bovinele, ovinele, caprinele, porcinele și alte rumegătoare. Din acest motiv, crescătorilor de animale din municipiul Slatina li se recomandă să urmărească permanent starea de sănătate a efectivelor și să acorde atenție oricăror modificări care ar putea indica apariția unei îmbolnăviri.
Orice suspiciune trebuie anunțată imediat medicului veterinar sau reprezentanților DSVSA Olt, astfel încât autoritățile să poată interveni rapid și să limiteze riscul de răspândire a bolii.
O atenție deosebită trebuie acordată și persoanelor care se întorc din concedii sau călătorii efectuate în zone în care au fost confirmate focare. Acestora li se recomandă să evite contactul cu animalele timp de 21 de zile de la revenirea în țară.
În exploatațiile zootehnice trebuie respectate riguros regulile de biosecuritate. Accesul persoanelor străine și al vehiculelor neautorizate trebuie limitat, iar intrarea în spațiile în care sunt ținute animalele trebuie controlată atent.
Reprezentanții instituției atrag atenția că prevenția și semnalarea rapidă a oricărei suspiciuni sunt esențiale pentru protejarea efectivelor și pentru evitarea unor pierderi economice importante în sectorul zootehnic.
