Aproape 50 de familii din judeţul Olt au beneficiat, anul trecut, de ajutoare de urgenţă în valoare de aproximativ 1,4 miliarde ROL.
Banii au fost alocați familiilor afectate de calamităţile naturale, incendii sau care se confruntă cu probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială.
Din cele 52 de solicitări înregistrate la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt, 51 au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege, fiind aprobate la plată, prin hotărâre de guvern.
„ Situațiile pentru care au fost propuse ajutoarele de urgență, sunt: locuințe și bunuri distruse de incendii – 6, stare grava de sanatate – 11, risc de excluziune sociala – 9 și calamitati naturale – 25. În anul 2019 au fost plătite 46 de ajutoare de urgență în sumă totală de 138.500 lei, din care 39 ajutoare de urgență propuse și aprobate în 2019, iar șapte ajutoare de urgența au fost aprobate în 2018, dar plătite în 2019. La data de 31.12.2019 erau transmise spre aprobare 12 dosare de ajutor de urgență”, se arată în raportul de activitate al AJPIS Olt pe anul 2019.
Ancheta socială este definitorie
După ce solicitarea pentru un ajutor de urgenţă este înregistrată la AJPIS Olt, instituţia demarează o anchetă socială la faţa locului, pentru a stabili necesitatea acordării ajutorului.
Odată finalizate, documentaţiile sunt transmise la Ministerul Muncii, unde se centralizează dosarele din mai multe judeţe. Ulterior, se stabileşte o listă a beneficiarilor, care este aprobată în sedinţă de Guvern. Ajutorul financiar se acordă în baza Legii 366/2001 pentru familii aflate în nevoie. Ajutoarele de urgenţă se acordă în baza Legii 416/2001, pentru familii şi persoane aflate în dificultate ca urmare a incendiilor, calamitătilor naturale şi accidentelor, precum şi pentru alte situaţii deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. De asemenea, acest tip de ajutor se acordă şi în cazul problemelor grave de sănătate care presupun intervenţii medicale costisitoare şi care nu sunt suportate în totalitate de către casele judeţene de asigurări de sănătate.
Ajutoarele de urgenţă se acordă de către Guvern în baza Legii nr. 416/2001, la propunerea Ministerului Muncii, însă acestea pot fi acordate şi de primari, în limita fondurilor existente, de la bugetul local.