Tomograful de la Caracal vine în ajutorul pacienților

0
858

Dispozitivul medical, achiziţionat de Spitalul Corabia cu fonduri europene pentru policlinică, este funcțional și reprezintă un sprijin real atât pentru pacienți cât mai ales pentru cadrele medicale care nu mai sunt nevoite să-și trimită bolnavii pentru investigații suplimentare la o altă unitate medicală.  

Așadar acest aparat medical le este de mare ajutor şi medicilor care pot pune mult mai repede un diagnostic correct. „Ne ajută să punem diagnosticul rapid, un lucru foarte important pentru pacienţii neurologic şi terapia adecvată”, explică Laurenţiu Ghiţuleasa, medic neurolog. Ministerul a găsit în urmă cu doi ani bani pentru acest aparat. Tomograful a costat 2,6 milioane de lei. Cea mai mare parte a sumei a fost suportată de minister, iar restul banilor au fost plătiţi de Primăria Caracal. Sute de pacienți au beneficiat până acum de acest aparat care este un real ajutor pentru ei. Acest aparat medical de la Spitalul Municipal Caracal a devenit funcţional de ceva timp, cei patru medici radiologi lucreză în două ture. Aceste servicii sunt deja prinse în contractul cu CAS Olt, însă caracalenii pot efectua şi acest tip de investigaţii cu bani, tarifele fiind mici în comparaţie cu policlinicile private de profil din judeţ. Întreaga investiţie pentru Computerul Tomograf din spitalul caracalean s-a ridict la aproximativ 26 de miliarde de lei vechi şi a fost suportată de Ministerul Sănătăţii şi Primăria Caracal, care a aprobat în urmă cu un an, cofinanţarea de zece la sută pentru acest aparat medical de ultimă generaţie deserveşte întreaga zonă. Potrivit datelor centralizate de unitatea medicală aproximativ 32.000 de pacienţi ajung la Camera de Primiri Urgenţe Caracal, în timp ce 14.000-15.000 sunt internaţi pe secţiile spitalului caracalean şi primesc îngrijiri medicale de specialitate.