Spitalul Orășenesc Balș a finalizat proiectul „Sistem eHealth, integrat și interoperabil în cadrul Spitalului Orășenesc Balș”, investiție destinată dezvoltării infrastructurii digitale și modernizării sistemelor informatice utilizate în unitatea medicală.
Proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul Componenta 7 – Transformare digitală, prin investiția dedicată sistemelor informatice și infrastructurii digitale din unitățile sanitare publice.
Investiția a urmărit creșterea capacității digitale a Spitalului Orășenesc Balș și eficientizarea activității instituției prin modernizarea infrastructurii IT și a soluțiilor informatice utilizate în activitatea medicală și administrativă.
Printre obiectivele prevăzute în proiect se numără îmbunătățirea rețelelor de comunicații și a infrastructurii IT, precum și implementarea sau modernizarea programelor informatice clinice și non-clinice. Un alt obiectiv îl reprezintă creșterea gradului de interoperabilitate între sistemele informatice utilizate la nivelul spitalului.
Valoarea contractului de finanțare este de 1.470.671,97 lei. Din această sumă, valoarea eligibilă finanțată prin PNRR este de 1.215.457 de lei, fără TVA, la care se adaugă 231.062,23 lei reprezentând TVA eligibilă.
Prin această investiție, Spitalul Orășenesc Balș își dezvoltă infrastructura digitală și sistemele informatice necesare pentru gestionarea mai eficientă a activităților medicale și administrative.
