Reprezentanţii celei mai mari unități sanitare sanitare din județul Olt se confruntă cu deficit de medici, dar și de asistenți Cele mai mari probleme, potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cătălin Ștefan Rotea, se înregistrează la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și Secția de Boli Infecțioase.
La UPU, conform sursei citate ar mai fi nevoie de cel puțin șase medici.
„Cele mai afectate secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina sunt Unitatea de Primiri Urgențe, deficitul fiind de șase medici și Secția de Boli Infecțioase, deficitul fiind de doi. În cadrul Unității de Primiri Urgențe își desfășoară activitatea șase medici, iar în cadrul Cabinetului de Medicină Dentară de Urgență șase medici. la momentul actual nu avem medici rezidenți care să desfășoare activitate în UPU”, a precizat managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Potrivit conducerii unității sanitare un medic din cadrul UPU lucrează șapte ore pe zi, iar în gardă 12 ore sau 24 de ore, consultând în medie 100-120 de pacienți pe zi în Urgențe Minore și 40-50 de pacienți pe zi în Urgențe Majore.
În cadrul UPU pot lucra, în același timp, doi sau trei medici, după caz. Conform prevederilor art.4 lit a) din ordinul Ministerului Sănătății nr. 870/2004 privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar, unui medic îi revin 18 ore de gardă lunar obligatorii.
Managerul celei mai mari unități sanitare din județul Olt a lăsat să se înțeleagă că în momentul de față la nivelul UPU ar mai fi nevoie și de asistente și brancardieri. „În cadrul UPU lucrează la momentul actual 53 de asistente și 19 brancardieri. În UPU ar putea lucra în total 85 de asistente și brancardieri și 13 medici”, a conchis Rotea.
În prezent în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina lucrează 231 de medici. În cadrul Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Slatina își desfășoară activitatea 143 de medici care asigură, consultații conform programului lunar stabilit la nivelul fiecărui cabinet.