Home Sănătate Blocul alimentar al Spitalului Județean de Urgență Slatina intră în reabilitare

Blocul alimentar al Spitalului Județean de Urgență Slatina intră în reabilitare

0

Au început lucrările de reamenajare a Blocului Alimentar, clădire care urmează să fie reabilitată complet cu sprijinul Consiliului Județean Olt. Investiția depășește 1,5 milioane de lei și vizează modernizarea unui spațiu esențial pentru prepararea și distribuirea hranei.

Proiectul include lucrări la exteriorul și interiorul clădirii, recompartimentarea spațiilor și înlocuirea instalației electrice. La final, imobilul va fi transformat într-un spațiu modern și funcțional, adaptat cerințelor actuale de igienă, siguranță și eficiență.

Prin această investiție, conducerea unității medicale urmărește îmbunătățirea condițiilor în care este preparată și distribuită hrana, dar și crearea unui mediu de lucru mai bun pentru personal. Totodată, modernizarea clădirii ar urma să contribuie la reducerea costurilor de întreținere.

Reprezentanții unității medicale transmit că obiectivul principal este creșterea calității serviciilor oferite pacienților, prin asigurarea unui mediu sigur, confortabil și corespunzător normelor în vigoare. Lucrările fac parte din eforturile de modernizare a infrastructurii medicale și de îmbunătățire a condițiilor pentru pacienți și aparținători.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version