Trăim într-o eră în care computerul nu mai este o enigmă aproape pentru nimeni. Ochii noştri se concentrează asupra monitorului multe ore pe zi, declanşând astfel afecţiunile oculare. Din păcate, tot mai mulţi copii şi tineri au început să poarte ochelari de vedere din cauza calculatoarelor.
Doamna dr. Monica Pop, medic oftalmolog, ne va da câteva sfaturi pentru protejarea ochilor.
Faceţi pauze la fiecare 45 de minute
Serviciul, şcoala sau diverse proiecte necesită utilizarea calculatorului. Orele trec pe nesimţite şi nu realizăm impactul pe care calculatorul îl are asupra sănătăţii noastre. Doamna doctor ne sfătuieşte: „Distanţa dintre ochi şi monitor trebuie să fie de minimum 45 cm şi maximum 75 cm, iar marginea inferioară a monitorului să fie sub nivelul privirii. Cel mai bine este ca ecranul să fie aşezat în centrul biroului. Mai mult, la fiecare 45 de minute se recomandă o pauză măcar de cinci minute pentru relaxarea ochilor.”
Folosiţi caractere mărite ca să vă protejați ochii
„Când sunteţi în faţa calculatorului, clipiţi cât mai des, pentru a vă limpezi privirea, îmbunătăţindu-vă astfel şi capacitatea de concentrare. Totodată, monitorul trebuie să fie aşezat în aşa fel încât lumina de afară sau de la becuri să nu se reflecte direct în el. De asemenea, atunci când scrieţi la calculator, folosiţi caractere mărite, pentru ca ochiul să nu fie solicitat. Persoanele care folosesc computerul foarte des trebuie să poarte ochelari de protecţie. În concluzie, sfatul meu este: protejaţi-vă ochii când munciţi la calculator”, conchide doamna doctor Monica Pop.
O vizita la medicul oftalmolog vă va arăta dacă aveți nevoie de ochelari de protectie pentru calculator cu sau fără dioptrii.
Dacă petreceti zilnic 7-8 ore în fața calculatorului, medicii oftalmologi recomandă să efectuați un control oftalmologic o data la 6 luni. În cazul în care petreceti zilnic în medie 3-4 ore în fata calculatorului și a dispozitivelor mobile, recomandarea este să vizitați medicul oftalmolog o data pe an.