Ziua NATO, la Slatina

Date:

Share post:

Ziua NATO este aniversată în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, fiind declarată „sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euroatlantic”. În acest an, se celebrează o dublă aniversare: 20 de ani de la aderarea României la NATO şi 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice.

Și la Slatina,  pe platoul din fața Prefecturii Olt, s-a desfășurat un ceremonial militar cu prilejul acestei zile.

La eveniment au fost prezenți prefectul de Olt Mario De Mezzo, subprefectul Cosmin Floreanu, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan, vicepreședinte CJ Olt, Gigi Ernes Vîlceleanu, viceprimarul municipiului Slatina, senatorul Liviu Voiculescu, deputații Marius Iancu și Emil Albotă.

Ziua NATO reprezintă un eveniment de referinţă pentru societatea românească, din perspectiva statutului României de aliat NATO și a semnificațiilor asociate acestui moment. Este o sărbătoare publică dedicată democraţiei și spiritului european şi euro-atlantic. La 20 ani de la arborarea drapelului național în fața sediului NATO, Alianța Nord-Atlantică rămâne principalul garant al apărării și securității României și un liant permanent cu o comunitate de 32 de state care împărtășesc aceleași valori și un angajament ferm față de libertate și democrație. Cu această ocazie, duminică, 7 aprilie 2024, în Garnizoana Slatina a fost organizat un ceremonial militar în cadrul căruia au fost înălțate pe catargul de pe platoul din fața Prefecturii Olt și la sediul Centrului Militar Județean Olt drapelele României și NATO, în acordurile imnului național al României și ale Imnului Alianței Nord-Atlantice”, a declarat maior Marius Bordencea, reprezentant CMJ Olt.

spot_img

Related articles

Gazeta Oltului la 30 de ani

Gazeta Oltului la 30 de ani În urmă cu 30 de ani, în ziua de 1 decembrie 1995, era...

Ce semnificație are Sfântul Andrei, cel Întâi chemat al românilor

Sfântul Andrei este unul dintre simbolurile României, având pentru români o profundă semnificație religioasă, culturală și identitară. Se...

„Monstrul din Caracal”, Gheorghe Dincă, cere să fie ELIBERAT, susținând că bolile de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar

Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru două omoruri, viol și sechestrare...

CSM Slatina câștigă în fața formației CSC Șelimbăr

CSM Slatina s-a impus sâmbătă, pe terenul celor de la CSC Șelimbăr, scor 2-1, într-un meci contând pentru etapa...