Home Politică Oltul Curtișoara – Unirea Bascov 4-2 (1-1)

Oltul Curtișoara – Unirea Bascov 4-2 (1-1)

0

Meci spectaculos la Curtișoara, cu multe goluri și cu o prestație foarte bună a echipei gazdă, care a reușit să întoarcă de două ori scorul, pentru că primii care au marcat au fost fotbaliștii oaspeți, prin Andrei Govlej. Gazdele au egalat repede prin Roland Maquaie. Acesta a fost scorul înregistrat după primele 45 de minute, după care, în repriza a doua, oaspeții au reușit să conducă din nou pe tabela de marcaj prin golul marcat de Ilie Luca.

Apoi, un forcing asupra apărării oaspeților, care a cedat în trei rânduri, portarul Alexandru Dumitrache neavând de realizat decât scoaterea mingii din poartă.

Au mai marcat:
Emmanuel Mza, Mădălin Cojocaru și Adrian Niță, din penalty.

O victorie uriașă a formației din Curtișoara, care o apropie și mai mult de play-off-ul Ligii a III-a, Seria 6.

În etapa viitoare, vineri, 30 octombrie, Oltul Curtișoara se deplasează în Valea Jiului, unde va întâlni formația Jiul Petroșani.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version