Lista instituțiilor care vor trece la administrațiile locale

0
13240

Mai multe instituții coordonate în prezent de la nivel central vor trece în subordinea administrațiilor locale, începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit draftului modificat al Ordonanței de Urgență prin care Guvernul vrea să desființeze 200.000 de posturi la stat.

Lista instituțiilor vizate de actul normativ ce urmează să fie aprobat include Direcțiile Județene de Tineret și Sport, cele de Cultură, Direcțiile Județene pentru Agricultură, precum și Inspectoratele Generale Școlare. Draftul de OUG poate fi consultat aici.

Lista instituțiilor care trec la administrațiile locale

Art. XXII (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2025 serviciile publice aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea unor autorități publice centrale se transferă în autoritatea/coordonarea/subordonarea autorităților publice județene;

(2) Fac parte din categoriile de servicii publice aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea unor autorități publice centrale următoarele:

a) Direcțiile Județene de Tineret și Sport care se află în coordonarea /subordonarea/autoritatea Ministerului Tineretului și Familiei;

b) Direcții județene de Cultură care se află în coordonarea/subordonarea autoritatea Ministerului Culturii;

c) Direcțiile de Sănătate Publică activitatea de coordonare a unităților sanitare publice precum și a activității de sănătate publică aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea Ministerului Sănătății;

d) Direcțiile Sanitar-Veterinare activitatea de coordonarea a activității sanitar-veterinare publice aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare;

e) Direcțiile Județene pentru Agricultură aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

f) Inspectoratele Generale Școlare aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea Ministerului Educației. După intrarea în vigoare a legilor educației structurile de coordonare a unităților școlare rămân în coordonarea autorităților publice județene;

(3) Prin excepție de la prevederile alin.(1) pentru direcțiile județene de tineret și sport precum și pentru direcțiile județene de cultură termenul pentru transfer a activităților specifice sub autoritatea/coordonarea/subordonarea autorităților publice județene este data de 1 ianuarie 2024;

(4) Odată cu descentralizarea serviciilor publice de interes național și transferul activității acestora către autoritățile publice județene are loc și transferul de patrimoniu precum și de resurse financiare alocate sub formă de cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

(5) Transferul personalului încadrat pe posturi, a patrimoniului, activitățile și responsabilitățile transferate, resursele financiare asigurate se va face prin lege la propunerea Guvernului României și inițiativa ministerelor de line care au în responsabilitate coordonarea serviciilor publice menționate la alin.(2);

(6) Serviciile publice descentralizate potrivit alin.(2) se află în dubla coordonare a ministerelor de linie și autorităților publice județene și implementează politicile și strategiile publice de interes național inclusiv programe naționale care sunt date în implementare direcțiilor județene;

(7) Prevederile art.77 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ publicat în Monitorul Oficial al României nr.555 din 5 iulie 2019 referitoare la regimul juridic al descentralizării se aplică în mod corespunzător, arată Stiripesurse.ro.