Aproximativ 150 de cadre didactice din mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Olt au spus adio catedrei, în ultimii doi ani. Acestea s-au pensionat.
Potrivit Casei Județeană de Pensii (CJP) Olt numărul dascălilor, fie că vorbim de profesori, educatori sau învăţători din judeţ, care au cerut ieșirea la pensie în ultimii doi ani a fost de 145.
Majoritatatea dascălilor au îndeplinit condiţiile legale de pensionare pentru limită de vârstă, dar au fost și câteva cadre didactice care s-au pensionat anticipat parțial. Este vorba despre cadrele didactice (care mai aveau un an sau doi până la vârsta standard) aflate în restrângere de activitate, din cauza numărului elevilor din judeţ care este în continuă scădere, decât să predea ore la două sau trei unităţi şcolare pentru a-şi completa norma, au preferat să iasă la pensie anticipat parțial. „În 2018 nu mai puțin de 90 de cadre didactice au depus dosarele de pensionare, în timp ce în 2019, 55 de profesori au depus dosarele de pensionare ” a precizat directorul executiv al CJP Olt, Iulian Smarandache.
Începând din 2015, profesorii care au ajuns la finalul carierei, însă mai vor să îşi continue activitatea de predare, trebuie să depună o cerere la instituţia unde predau. Cei care vor da un aviz favorabil ori vor respinge cererea vor fi, astfel, directorii unităţilor de învăţământ. Cererile vor fi analizate de consiliul profesoral, iar dacă aceştia primesc acordul, ei vor avea drepturi salariale depline şi vor fi profesori titulari. Din 2014 şi până în prezent peste 500 de cadre didactice din Olt s-au pensionat.