Primele rezultate ale examenului de bacalaureat au fost publicate luni, pe site-ul Ministerului Educatiei.
Conform centralizarii la nivel de tara consultate de Ziare.com, 177 de elevi au luat media 10, iar 84 de elevi au fost eliminati din examen. Acestia nu se vor putea inscrie la urmatoarele doua sesiuni ale examenului national de bacalaureat.
Rata de promovare in ansamblu (inainte de contestatii), incluzand si elevii proveniti din promotiile anterioare, este de 67,2%, mai mica decat in 2018.
In schimb, rata de promovare inregistrata de absolventii care au finalizat studiile liceale in promotia 2018-2019 este de 73,7% (superioara cu un procent celei de anul trecut: 72,7%), subliniaza Ministerul Educatiei, intr-un comunicat remis Ziare.com.
S-au consemnat procente ridicate de promovare in: Sectorul 4 al Capitalei (80,94%), judetele Cluj (80,71%), Iasi (76,34%), Bacau (75,96%), Sibiu (74,54%), Braila (73,40%), Galati (73,01%), Bucuresti (72,84%), respectiv judetele Buzau (72,84%) si Brasov (72,74%).
„As vrea sa remarc judetele care au obtinut peste media nationala: Cluj- aproape 81%, Iasi – 76%, Bacau – 75 %. Intre 70 si 75 se claseaza Sibiu, Galati, Brasov si Bucuresti. La polul celalalt Ilfov, Giurgiu si Harghita”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Antena3.
Potrivit acesteia, in judetul Ilfov doar 38% dintre cei inscrisi au promovat examenul.
„Am primit in aceasta perioada foarte multe mesaje pe telefonul personal de la elevii care au fost implicati in acest exemen. Invoca dificultatea subiectelor. Examenul de bacalaureat nu se poate pregati in 2 zile, se pregateste pe parcursul anilor de liceu”, a mai spus ministrul Educatiei.
Ministrul este nemultumit de faptul ca foarte multi elevi inscrisi nu s-au prezentat la examen.
„Au fost 136.000 de elevi inscrisi, aproximativ, s-au prezentat 129.000, deci primul semnal de alarma, ce s-a intamplat cu cei 6.000 de elevi, care au fost motivele pentru care nu s-au prezentat la examen. 24 de elevi au fost scosi din examen, un numar exagerat de mare pentru ca stiau ca pedeapsa este destul de drastica, doi ani de zile nu se mai pot apropia de examenul de bacalaureat”, a spus Andronescu.
AICI puteti vedea aceste prime rezultate oficiale.
Tot azi se vor putea depune eventualele contestatii de catre elevii nemultumiti.
Intre 9 si 12 iulie vor fi solutionate contestatiile, in timp ce afisarea rezultatelor finale este prevazuta pentru 13 iulie.
Conform situatiei prezentate de Ministerul Educatiei, 136.087 de candidati din toate promotiile (116.316 candidati din promotia curenta, respectiv 19.771 de candidati din promotiile anterioare) s-au inscris pentru a sustine probele scrise ale examenului national de Bacalaureat 2019 in prima sesiune.
In 2018, rata de promovare inainte de contestatii, incluzand si elevii care au provenit din promotiile anterioare, a fost de 67,7%. Rata de promovare, inainte de contestatii, inregistrata de absolventii care au finalizat studiile liceale in promotia 2017-2018 si au sustinut probele examenului de Bacalaureat in prima sesiune a fost de 72,7%
Examenul national de bacalaureat se considera promovat de catre absolventii de liceu care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii: au sustinut probele de evaluare a competentelor, au sustinut toate probele scrise si au obtinut cel putin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obtinut cel putin media 6 la probele scrise.
Sursa: ziare.com