Ziua NATO la Slatina

Date:

Share post:

Pe platoul din faţa Prefecturii Olt, în cadrul unui ceremonial, a fost sărbătorită Ziua NATO, respectiv ziua care marchează aderarea oficială a României la NATO.

Prin Legea 390 din 28 septembrie 2004, s-a decis ca în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie, să fie sărbătorită Ziua NATO în România. S-a ales această zi pentru că este cea mai apropiată de două evenimente memorabile: depunerea, în ziua de 29 martie 2004, la Departamentul de Stat al SUA (statul depozitar al Tratatului NATO), a instrumentelor de ratificare prin care România a devenit oficial membră a NATO; câteva zile mai târziu, în 2 aprilie 2004, a avut loc ceremonia arborării drapelului naţional la sediul NATO din Bruxelles.

În 2005 a fost sărbătorită pentru prima oară Ziua NATO în România şi, de atunci, în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie, în toate localităţile din ţară unde există unităţi militare, în toate ţările în care sunt acreditaţi ataşaţi militari români şi în toate bazele militare din teatrele de operaţiuni în care sunt implicaţi şi militari români sunt organizate manifestări în care se omagiază momentul aderării României la cea mai puternică organizaţie militară din lumea contemporană. Au trecut 14 ani de atunci, iar România se bucură în prezent de cele mai puternice garanţii de securitate şi stabilitate din toată istoria ei naţională.

În deschiderea ceremoniei de la Slatina, prefectul de Olt, d-l Silviu Neacşu, a subliniat semnificaţia acestei zile, rememorând paşii României pe calea aderării, care nu au fost uşori, trebuind să îndeplinim nişte condiţii cerute de partenerii noştri. După alocuţiunea prefectului, a urmat înălţarea pe catargul din faţa Prefecturii Olt a drapelului României şi al celui NATO, pe acordurile imnului nostru naţional şi ale imnului NATO. Au fost prezente oficialităţi reprezentând Prefectura Olt, Consiliul Judeţean Olt, alte instituţii, precum şi o serie de cadre militare. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

Aşadar, duminică 1 aprilie 2018, a fost Ziua NATO în România, o sărbătoare pe care slătinenii, în consonanţă cu toţi românii, au dedicat-o democraţiei, valorilor europene şi unităţii euro-atlantice.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...