Ziua educației nu i-a scăpat pe elevii olteni de școală

Date:

Share post:

Ziua de 5 octombrie  fost desemnată ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului, însă doar elevii şi preşcolarii din Bucureşti şi din judeţele Giurgiu şi Brăila nu vor face  cursuri joi.  Instituţiile şcolare din celelalte judeţe vor organiza activităţi extraşcolare.

Toate unităţile de învăţământ din țară vor sărbători ziua de 5 octombrie, Ziua Internaţională a Educaţiei, prin desfăşurarea unor activităţi extraşcolare.  În Bucureşti şi în judeţele Giurgiu şi Brăila, prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul inspectoratelor şcolare, în cadrul comisiilor paritare, ziua de 5 octombrie a fost declarată nelucrătoare, astfel că nu se vor ţine cursuri.

În Olt, orele se țin după programul obișnuit, însă unii profesori și-au anunțat elevii că nu se fac cursuri, că nu predau și nu evaluează pentru a acorda note.

Data de 5 octombrie a fost stabilită de UNESCO drept Ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului, urmând ca unităţile de învăţământ să stabilească felul în care va fi marcată această sărbătoare. Anul trecut, în 2016, o parte din şcoli şi-au anunţat elevii că pot rămâne acasă, în timp ce alte şcoli i-au chemat pentru a sărbători împreună. Aproape toate şcolile din Bucureşti au fost închise, în schimb elevii au mers la şcoală în Bistriţa, Baia Mare, Cluj, Braşov.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...