Ziua Comunei: Rotunda îmbracă straie de sărbătoare

Date:

Share post:

Locuitorii comunei Rotunda vor participa duminică 10 august 2017, la o nouă ediţie a Zilei Comunei. Manifestarea, devenită deja tradiţională, a ajuns la a IX-a ediţie, însă de la an la an are o şi mai mare amploare. De asemenea, în preambulul evenimentului, sâmbătă, la Rotunda va fi organizat şi bâlciul anual. Astfel, locuitorii comunei Rotunda vor avea încă un motiv în plus de a petrece în acest weekend.

Şi în acest an, primarul comunei Rotunda, Vergil Sârbu, le-a pregătit locuitorilor o serie de surprize muzicale. Printre vedetele chemate să îi încânte pe cei care vor fi prezenţi la petrecerea organizată începând cu ora 17.00, se numără interpreţii de muzică populară Neta Soare şi Maria Ghinea. De asemenea voia bună va fi întreţinută şi de Ansamblul Profesionist „Doina Oltului” condus de maestrul Ion Creţeanu, Ansamblul „Muguraşii de Romanaţi” din Rotunda, Ansamblul de dansuri din Deveselu și de soliștii Victorița Cică, Gabriel Zăvoreanu, Mădălina Dumitrescu, Carmen Budulan, Florin Jinga, Violeta Constantin şi Florin Bărbulete împreună cu  trupa sa de la Craiova. La această petrecere este așteptată să participe toată suflarea comunei. Bineînţeles că din peisajul petrecerii nu vor lipsi grătarele pe care vor sfârâi micii, comercianţii de bere rece şi sucuri răcoritoare, vata pe băț, tarabele cu diverse chilipiruri şi nici tiribombele, toboganele şi alte jocuri distractive destinate copiilor. Seara se va încheia cu un frumos foc de artificii.

Ilie Bîzoi

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...