Zile libere pentru români şi un nou weekend prelungit

Date:

Share post:

Românii vor avea parte de un nou weekend prelungit în această lună, după cel anterior care se lega cu 1 iunie, zi liberă, şi mulţi au făcut punte cu luni, 31 mai.
În această lună, se sărbătoresc şi Rusaliile în data de 20 şi 21 iunie, respectiv duminică şi luni.
Astfel, românii vor avea liber weekendul cu 19 şi 20 iunie, sâmbătă şi duminică, dar şi luni, 21 iunie. În felul acesta, vom avea din nou un weekend prelungit de trei zile.

Următoarele zile libere legale care urmează până la sfârşitul anului 2021:

– 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
– 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
– 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
– 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.
Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile.
În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...