Zi liberă pentru elevi și profesori luni, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației

Date:

Share post:

Elevii și profesorii vor avea un weekend prelungit pentru că luni, 5 octombrie, nu se fac cursuri. Potrivit Contractului colectiv de muncă pentru învățământul preuniversitar, ziua de 5 octombrie în care se sărbătorește Ziua Mondială a Educației este zi nelucrătoare.

Sindicaliștii reamintesc că ziua de 5 octombrie este zi liberă, prevăzută în Contractul colectiv de muncă pentru învățământul preuniversitar, încheiat anul trecut între Ministerul Educației și partenerii sociali. Potrivit documentului, în învățământ sunt zile nelucrătoare:

1 și 2 ianuarie;
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
prima, a doua zi și a treia zi de Paști;
1 Mai;
1 Iunie;
prima și a doua zi de Rusalii;
15 august – Adormirea Maicii Domnului;
5 Octombrie – Ziua Mondială a Educației;
30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;
1 Decembrie;
25 și 26 decembrie;
două zile lucrătoare, pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestor culte;
zilele de repaus săptămânal.

spot_img

Related articles

Spitalul Slatina, precizări cu privire la imaginile apărute în spațiul public din Secția Urologie

În ultimele 24 de ore, pe rețelele de socializare a fost distribuit un filmuleț care prezintă mai multe...

Schimbări majore pentru viitorul program ”Rabla”

Viitorul program "Rabla" va fi diferit şi se gândeşte un mecanism real de finanţare prin care persoane care...

Olt: Avocatul Răzvan Nicușor Rachieru și complicele său și-au recunoscut faptele

Procurorii anticorupție au trimis în instanță acordurile de recunoaștere a vinovăției pentru avocatul Răzvan Nicușor Rachieru din Baroul...

Olt: Percheziții pentru trafic de persoane

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate...