VIDEO. Tir încărcat cu deșeuri feroase, răsturnat la Colonești

Date:

Share post:

Un tir încărcat cu deșeuri feroase s-a răsturnat vineri seara, 29 octombrie, pe Drumul European 574, în zona localității Colonești. Șoferul, un bărbat de 31 de ani, din Călărași, a refuzat să fie transportat la spital.

„Pompierii Stației Scornicești, cu o autospecială de stingere, prevăzută cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj SMURD, acționează pe Drumul European 574, în zona localității Colonești, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență și acordarea îngrijirilor medicale, victimei unui accident rutier. În accident este implicat un autocamion, încărcat cu deșeuri feroase, în care se afla șoferul. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, din Călărași, cu excoriații la nivelul feței și membrelor superioare, a fost asistat medical la locul evenimentului și a refuzat transportul la spital”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

spot_img

Related articles

Spitalul Slatina, precizări cu privire la imaginile apărute în spațiul public din Secția Urologie

În ultimele 24 de ore, pe rețelele de socializare a fost distribuit un filmuleț care prezintă mai multe...

Schimbări majore pentru viitorul program ”Rabla”

Viitorul program "Rabla" va fi diferit şi se gândeşte un mecanism real de finanţare prin care persoane care...

Olt: Avocatul Răzvan Nicușor Rachieru și complicele său și-au recunoscut faptele

Procurorii anticorupție au trimis în instanță acordurile de recunoaștere a vinovăției pentru avocatul Răzvan Nicușor Rachieru din Baroul...

Olt: Percheziții pentru trafic de persoane

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate...