No menu items!

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, prezent la ședința Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România

Date:

Share post:

Ieri, 16 aprilie, viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a participat la ședința Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România. Printre subiectele dezbătute, s-au aflat legislaţia privind achizițiile publice, Codul finanțelor publice locale, Codul administrativ, descentralizarea.
La Codul Administrativ, din păcate, lucrurile nu prea merg bine, pentru că sunt proceduri greoaie, așa că, am luat o decizie politică, să facem o comisie comună (Camera Deputaților și Senat). Eu sunt convins că, făcând această comisie, politic, vom putea să avem codul gata până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare. Pentru Codul Finanțelor Publice Locale, am văzut cererile dumneavoastră, așa că, am decis ca, la sfârșitul săptămânii, să ne întâlnim și să convenim ceva cert. Probabil joi sau vineri ne vom vedea cu toții să definitivăm și să dăm drumul acestui cod. În ultima ședință de Guvern din această lună, vom avea și OUG pentru achizițiile publice și parteneriatul public privat”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu.
Referitor la procesul de descentralizare, ministrul dezvoltării regionale a precizat: „Eu sper ca, într-o lună, fiecare minister să vină în Guvern și să anunțe ce anume descentralizează și sper să putem tura motoarele la maximum ca să finalizăm aceste proceduri necesare descentralizării.”

spot_img

Related articles

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...

Restricții temporare de circulație în comuna Scărișoara

Consiliul Județean Olt, în calitate de administrator al drumului județean DJ 642, informează participanții la trafic că, pentru...