Veteranul de război, col. (rtr.) GAVRILĂ VASILE a împlinit 100 de ani

Date:

Share post:

Vineri, 29 octombrie, col. (rtr.) GAVRILĂ VASILE a împlinit 100 de ani, fiind sărbătorit de centrul Militar Județean Olt. Col. (rtr.) GAVRILĂ VASILE a văzut pentru prima dată lumina zilei în anul 1921, în comuna Gherăseni, județul Buzău.
A fost încorporat la vârsta de 20 de ani, în Regimentul 8 Dorobanți din Buzău. După executarea unei scurte pregătiri (3 luni), a plecat pe front la Cotul Donului, unde a fost capturat ca prizonier, după 6 luni. După un an și jumătate de prizonierat a plecat din lagărul din Rusia cu un tren de marfă, 40 de oameni într-un vagon de vite, fără căldură, lumină, fără apă și cu mâncarea asigurată o singură dată pe zi – seara. Ajuns în țară, a fost repartizat în Divizia Tudor Vladimirescu, unitate constituită din foști prizonieri. A mai participat la lupta pentru eliberarea Ardealului, la Oarba de Mureș, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, până în Carei.
După terminarea războiului activează la Regimentul 3 Olt, având diferite diferite funcții, până în anul 1978, când a ieșit la pensie.
spot_img

Related articles

Spitalul Slatina, precizări cu privire la imaginile apărute în spațiul public din Secția Urologie

În ultimele 24 de ore, pe rețelele de socializare a fost distribuit un filmuleț care prezintă mai multe...

Schimbări majore pentru viitorul program ”Rabla”

Viitorul program "Rabla" va fi diferit şi se gândeşte un mecanism real de finanţare prin care persoane care...

Olt: Avocatul Răzvan Nicușor Rachieru și complicele său și-au recunoscut faptele

Procurorii anticorupție au trimis în instanță acordurile de recunoaștere a vinovăției pentru avocatul Răzvan Nicușor Rachieru din Baroul...

Olt: Percheziții pentru trafic de persoane

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate...