Vânătorii și pescarii sportivi din România, prezenți la Congresul AGVPS organizat la Scornicești

Date:

Share post:

Sâmbătă, 12 septembrie, cu începere de la ora 10.00, la Complexul Turistic Rusciori din orașul Scornicești va avea loc Congresul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS) din România care include și Festivalul „ Obiceiuri și Tradiții Vânătorești”

La eveniment, alături de președintele executiv al organizației, Mugurel Drăgănescu și președintele AJVPS Olt, Mihai Albulescu, vor participa delegații tuturor asociațiilor din țară.

Pe ordinea de zi a întâlnirii se vor afla următoarele puncte:

– raportul privind activitatea Consiliului AGVPS, pentru perioada iunie 2019 și până în prezent;

– raportul administratorului la data de 31.12.2019;

– bilanțul contabil pe anul 2019, în baza rapoartelor Comisiei de cenzori și Auditoriului independent;

– bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020, precum și obiectivele prioritare pentru perioada 2020-2021.

Toate aceste documente vor fi supuse aprobării de către cei prezenți.

De asemenea,  în cadrul reuniunii vor avea loc și alegeri pentru desemnarea numărului de delegați pentru fiecare filială în parte.

Potrivit președintele AGVPS Olt, Mihai Albulescu, întâlnirea se va desfășura cu păstrarea tuturor măsurilor impuse de pandemia de coronavirus. În cadrul evenimentului va avea loc și o expoziție de haine vânătorești de înaltă ținută, iar la final atmosfera va fi întreținută de către artiști profesioniști care vor interpreta cântece vânătorești.

Cei prezenți vor petrece până târziu, cu sau fără povești… vânătorești sau pescărești.

 

 

spot_img

Related articles

Brebeni: Dumitrana Niculae, în vârstă de 65 de ani, a dispărut

Poliţiştii din Olt îl caută pe Dumitrana Niculae, în vârstă de 65 de ani, din comuna Brebeni care...

Cristian Bircea a câștigat procesul cu CAO

Cristian Bircea a câștigat procesul cu Compania de Apă Olt. În aceste condiții, fostul director concediat de administrația...

Marius Oprescu explică motivul pentru care comuna Dobrosloveni primește cei mai mulți bani

Comunei Dobrosloveni i-a fost alocată suma de 800 mii lei din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului...