Vâlcov află sentința peste 2 săptămâni

Date:

Share post:

Pronunțarea sentinței în dosarul unde Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influență și spălare de bani a fost amânată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru data de 8 februarie.

Fostul primar al Slatinei a fost trimis în judecată de DNA în mai 2015 pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale în formă continuată.

„În scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, Darius Vâlcov a derulat, cu ajutorul celorlalți inculpați, un mecanism financiar fictiv între Tehnologica Radion și o alta firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/ servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens”, informează procurorii.

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...