Un vis al slătinenilor va deveni realitate

Date:

Share post:

Un stadion modern și o echipă de fotbal sunt două dintre prioritățile celor din conducerea locală. Primarul Slatinei anunța încă de la aprobarea bugetului pe anul 2017 că Primăria Slatina are în plan  înfiinţarea unei echipe de fotbal la nivelul municipiului, care să funcţioneze în cadrul unei secţii a Clubului Sportiv Municipal, dar și modernizarea stadionului 1 Mai. Primarul Slatinei, Emil Moţ, îşi doreşte să transforme Stadionul„1 Mai” într-o arenă modernă cu 15.000 de locuri, după modelul unui proiect derulat la Târgu Jiu. Primăria Slatina a alocat în acest an  fonduri  pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru modernizarea Stadionului „1 Mai”, finanţarea urmând să vină din fonduri guvernamentale, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). Mi-ar plăcea să avem la Slatina un stadion cu o capacitate de 15.000 de locuri cum există în prezent în municipiul Târgu-Jiu. Pentru că este imposibil să susţinem din bugetul local această investiţie, am avut deja discuţii  în acest sens la CNI şi mi s-a sugerat că există posibilitatea de a finanţa un astfel de proiect și în Slatina. Dacă am prins pe anul în curs un studiu de fezabilitate pentru reabilitare Stadionului «1 Mai», avem în viziune şi o echipă de fotbal. După ce această nouă lege a sportului a fost aprobată, putem aloca la rectificarea bugetară fonduri și pentru o echipă de fotbal” a declarat Emil Moţ.

Potrivit celor din conducerea locală a Primăriei Slatina pentru concretizarea acestui proiect era absolut necesară modificarea Legii Sportului,  iar odată cu modificarea acesteia visul slătinenilor poate deveni realitate.

spot_img

Related articles

Brebeni: Dumitrana Niculae, în vârstă de 65 de ani, a dispărut

Poliţiştii din Olt îl caută pe Dumitrana Niculae, în vârstă de 65 de ani, din comuna Brebeni care...

Cristian Bircea a câștigat procesul cu CAO

Cristian Bircea a câștigat procesul cu Compania de Apă Olt. În aceste condiții, fostul director concediat de administrația...

Marius Oprescu explică motivul pentru care comuna Dobrosloveni primește cei mai mulți bani

Comunei Dobrosloveni i-a fost alocată suma de 800 mii lei din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului...