No menu items!

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Date:

Share post:

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Tânărul este acuzat de furt calificat.
Pe 2 noiembrie 2025, un bărbat de 58 de ani, din orașul Balș, a sunat la 112 pentru a anunța că în perioada 19 octombrie – 2 noiembrie 2025, persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea locuinței sale din comuna Osica de Sus, de unde ar fi sustras mai multe bunuri din cupru.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus, care au efectuat verificări și activități specifice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor, recuperării prejudiciului și dispunerii măsurilor legale.
”În urma activităților investigative-operative desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, bănuit de comiterea faptei. Totodată, în cadrul cercetărilor, polițiștii au probat implicarea acestuia în săvârșirea altor două infracțiuni de furt, comise în nopțile de 3 spre 4 august 2024 și 25 spre 26 august 2024, ambele la locuințele unor persoane vătămate din aceeași localitate.
După administrarea probatoriului, la data de 13 noiembrie 2025, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele tânărului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale ce se impun.” transmite IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Related articles

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Restricții temporare de circulație în comuna Scărișoara

Consiliul Județean Olt, în calitate de administrator al drumului județean DJ 642, informează participanții la trafic că, pentru...