Un bărbat din Valea Mare s-a tăiat cu un cuțit în zona gâtului

Date:

Share post:

Un bărbat de 46 de ani, din comuna Valea Mare, județul Olt, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina cu o rană în zona gâtului, după ce ar fi încercat să-și ia viața. În dimineața zilei de 9 iulie, bărbatul s-a tăiat cu un cuțit, pe fondul consumului de alcool.

Polițiștii fac cercetări în acest dosar, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.

„La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 05:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de o femeie, în vârstă de 40 de ani, cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Valea Mare, s-ar fi tăiat cu un cuțit, în zona gâtului, fiind solicitat și un echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 04:00, bărbatul, pe fondul consumului de alcool, s-ar fi tăiat în zona gâtului, cu un obiect tăietor-înțepător. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporal”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

spot_img

Related articles

Anunț – SC ADIMAR DER WORK DSK SRL

SC ADIMAR DER WORK DSK SRL cu sediul în Caracal, str. Nicolae Ursu Horea, nr. 1 anunță public...

Prefectul Cosmin Floreanu salvează Asociația ”Prichindeii Isteți”

Prefectul Cosmin Floreanu a venit cu soluția salvatoare pentru Asociația ”Prichindeii Isteți”. Imobilul situat pe strada Banului din...

George Simion vine în Slatina

Luni, 24 noiembrie, cu începere de la ora 18:00, Casa de Cultură a Tineretului Slatina va găzdui Conferința...

Crucea Roșie Olt și ALRO Slatina, sprijin pentru familiile din Balș afectate de explozie

Crucea Roșie Olt împreună cu Primăria Balș, Direcția de Asistență Socială Balș și ALRO Slatina au oferit donații...