No menu items!

Tribunalul Olt s-a pronunțat. Sute de societăți, dizolvate

Date:

Share post:

Peste 450 de firme oltene cărora le-a expirat sediul social au fost dizolvate în 2017  la cererea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul  (ORCT) Olt. Reprezentanții ORCT Olt au înaintat în intervalul de referinţă aproape 500 de acțiuni de dizolvare Tribunalului Olt, judecătorii urmând a hotărî soarta acestor societăți. În urma sentinţelor date de magistrați Tribunalului Olt aproape 470 de firme au fost dizolvate.

Cele 500 de cereri de dizolvare înaintate de către ORCT ar putea fi urmate de altele, deoarece  numărul firmelor din județul Olt care nu si-au rezolvat problema sediului social este mult mai mare. Potrivit legii, hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat dizolvarea se va înregistra în Registrul Comerțului, şi se va comunica de asemenea şi Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt. „Situaţia cererilor de dizolvare profesioniști cărora le-a expirat actul de sediu social înaintate spre soluționare Tribunalului Olt în anul 2017 se prezintă astfel: număr de acțiuni înaintate 490 din care soluționate până la data de 7 martie 2018, 489, din care admitere cerere și dispunere dizolvare 463”, a precizat Claudia Liana Jurge, directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt. În anul 2016 au fost înaintate Tribunalului Olt 876 cereri de dizolvare profesionişti cărora le-a expirat actul de sediu social, dintre care 88 şi-au depus actul de sediu actualizat, iar 788 au fost dizolvaţi prin sentinţă a Tribunalului Olt.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...

Restricții temporare de circulație în comuna Scărișoara

Consiliul Județean Olt, în calitate de administrator al drumului județean DJ 642, informează participanții la trafic că, pentru...