Trenuri din Olt, anulate. Decizia CFR

Date:

Share post:

Trenurile de pe ruta Caracal – Corabia au fost anulate, luni, 26 februarie, potrivit CFR Călători, din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, în contextul temperaturilor foarte scăzute și a avertizărilor meteo de vreme rea, trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă, iar la nivelul sucursalelor București, Galați, Brașov, Constanța și Craiova s-au instituit Comandamente de Iarnă.

„Din cauza condițiilor  meteo nefavorabile, pentru evitarea unor situații nedorite pentru pasageri, pe rutele Constanța – Mangalia, Constanța – Medgidia – Tulcea Oraș și Ciulniţa – Slobozia Veche se reduce numărul trenurilor, traficul de călători între aceste localități urmând să fie preluat de restul garniturilor din grafice (www.cfrcalatori.ro / Mersul Trenurilor). De asemenea, au fost anulate trenuri și pe rutele Caracal – Corabia, Roșiori Nord – Turnu Măgurele și Roșiori Nord – Zimnicea”, se arată în comunicatul Companiei.

Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, CFR Călători a luat o serie de măsuri suplimentare. Acestea vizează: asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă și pregătirea materialului rulant pentru circulație în condiții de iarnă; suplimentarea echipelor de intervenție și asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităților proprii (revizii, depouri, etc); pregătirea suplimentară a garniturilor şi verificarea acestora înainte de plecarea la drum. În funcție de evoluția vremii și a temperaturilor foarte scăzute ce au implicații asupra infrastructurii feroviare și asupra funcționalității materialului rulant, pot să apară și alte modificări în programul de circulație a trenurilor de pasageri.

 

 

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...