No menu items!

Transportatorii din Olt, în vizorul inspectorilor de muncă

Date:

Share post:

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat, în perioada 20-29 noiembrie Campania națională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobile), a legislației și a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională (cod CAEN 4941 – Transporturi rutiere de mărfuri, cod CAEN 4931 – Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători).

Principalele obiective ale campaniei au constat în: identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată și luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă; controlul privind respectarea timpului de muncă și de odihnă și determinarea angajatorilor de a respecta prevederile Codului Muncii – Legii nr.53/2003, ale H.G. nr.905/2017 și ale legilor speciale în domeniul transportului rutier privind timpul de muncă și de odihnă al conducătorilor auto.

Grupul țintă a fost reprezentat de către angajatorii care desfășoară activități economice principale sau secundare de transport rutier de marfă și persoane, având cod CAEN 4941 și cod CAEN 4931, pe teritoriul României.

În acest sens, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Relații de Muncă au efectuat un număr de 19 controale, fiind identificați 10 conducători auto, constatându-se 26 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere și a fost aplicată o sancțiune contravențională”, a precizat șeful ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu.

De asemenea, în timpul Campaniei au avut loc acțiuni comune de verificare cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R.

Cele mai frecvente deficiențe constatate, au fost următoarele: neacordarea unui spor la salariu pentru salariații care desfășoară activitate în zilele de sâmbătă sau duminică; neacordarea drepturilor salariale restante și nerepartizarea programului de muncă pentru salariații cu timp parțial.

 

 

spot_img

Related articles

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...

Restricții temporare de circulație în comuna Scărișoara

Consiliul Județean Olt, în calitate de administrator al drumului județean DJ 642, informează participanții la trafic că, pentru...