Tot mai mulți olteni se întorc din străinătate. Locurile de carantină sunt insuficiente

Date:

Share post:

La nivelul județului sunt 263 de locuri de carantină, iar autoritățile încearcă să identifice alte spații pentru carantină.

„În urma analizării fluxului de cetățeni care sosesc din țările afectate de Covid -19, în județul nostru, depunem eforturi în identificarea a noi spații de carantinare instituționalizată. Astfel, de la un număr de 160 de locuri, județul Olt dispune, la acest moment, de 263 locuri de carantinare. Având în vedere numărul ridicat de persoane care intră pe teritoriul României din zonele afectate de Covid-19, cu domiciliul în județul Olt, și pentru care trebuie asigurată carantinarea instituționalizată în județul de domiciliu, solicităm autorităților locale să identifice noi spații de carantinare, așa cum stipulează prevederile art. 1, alin. (2) din H.G. nr. 201/2020, potrivit căruia ”(…) autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura spații special amenajate pentru carantină”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

Sunt mai multe spații de cazare în județ, precum cele de la Slatina și Corabia. Toftodată, oltenii întorși de peste hotare sunt carantinați la hotelul deținut de familia Raț. DSP Olt a încheiat un contract cu reprezentanții hotelului situat la intrarea din Slatina, dinspre Craiova.

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...