TIR cuprins de flăcări pe Drumul Național 65

Date:

Share post:

Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit marți seara, în jurul orei 18.30, pe Drumul Național 65, în apropierea localității Bistrița Nouă, pentru stingerea un incendiu izbucnit la un autocamion încărcat cu ciment.Acesta venea de la Câmpulung Mușcel încărcat cu ciment pe care urma să-l descarce la Dedeman Craiova.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta violent, cu flacara și degajări mari de fum la cabina autotrenului și la remorca acestuia. 

Șoferul camionului, în vârstă de 50 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, a fost găsit în afara autoturismului, conștient, fără urme vizibile de traumă.

„În momentul sosirii echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta violent, cu flacara și degajări mari de fum la cabina autotrenului și la remorca acestuia. Șoferul camionului, în vârstă de 50 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, a fost găsit în afara autoturismului, conștient, fără urme vizibile de traumă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Pompierii au acționat aproximativ 40 de minute pentru izolarea și lichidarea incendiului. Cabina autocamionului și peste 50 % din remorca acestuia au fost distruse de flăcări.  

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...