Termen limită pentru depunerea declarațiilor de avere și interese. Ce sancțiuni riscă cei care nu se conformează

Date:

Share post:

Agentia Nationala de Integritate (ANI) informează că 15 iunie 2020 este ultima zi în care persoanele prevăzute la art. 1, alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice își pot depune declarațiile de avere și de interese.

În contextul pandemiei de COVID-19, ANI recomandă transmiterea declarațiilor de avere și de interese prin poștă. „Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Agenția recomandă persoanelor responsabile cu implementarea dispozițiilor Legii nr. 176/2010, transmiterea declarațiilor de avere și de interese prin poștă, cu respectarea atribuțiilor prevăzute la art. 6 lit. f), respectiv «Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declarațiile de avere și declarațiile de interese îndeplinesc următoarele atribuții: (…) f) trimit Agenției, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de evaluare, copii certificate ale declarațiilor de avere și ale declarațiilor de interese depuse și câte o copie certificată a registrelor speciale prevăzute la lit. d), în termen de cel mult 10 zile de la primirea acestora (…)»”, se arată într-un comunicat al ANI.

 

Conform sursei citate, declarațiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, și cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum si ale copiilor aflați în întreținere si vor cuprinde toate datele și informațiile solicitate de formular (funcție, CNP, domiciliu).

În ce privește declarația de avere, aceasta se face astfel: în cazul veniturilor se vor declara veniturile obtinute în anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie (ex. salarii, dividende); în cazul celorlalte capitole din declarație, se va menționa situația la data declarării; (ex. situatie active financiare, bunuri mobile detinute, datorii, etc.). Declaraţiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind funcţiile şi calitățile (deținute la data completării declarației).

Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării.

Pentru facilitarea procesului de completare a declarațiilor, Agenția recomandă persoanelor prevăzute de lege, utilizarea formularelor electronice ale declarațiilor de avere și de interese, disponibile pe pagina de Internet a Agenției, la secțiunea “Formulare” (https://bit.ly/2AlqFmC). Ghidul de utilizare a formularelor electronice poate fi descărcat la adresa https://bit.ly/2MbsG7O.

De asemenea, persoanele interesate se pot adresa Agenției, în vederea clarificării aspectelor referitoare la modalitatea de completare și depunere a declarațiilor de avere și de interese, la numărul de telefon 0372.06.98.69 sau la adresa de e-mail CompletareDAI@integritate.eu.

ANI mai precizează că nerespectarea termenului pentru depunerea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese ori nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, iar Agenția poate declanșa din oficiu procedura de evaluare;

Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi conducătorului entităţii respective, dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute de Legea nr. 176/2010”, se mai arată în comunicat.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...