Târg de adopții canine

Date:

Share post:

Iubitorii de animale sunt invitaţi, sâmbătă,2 noiembrie 2019, la sediul Adăpostului Sărăcesti, unde Primăria Slatina, prin Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân, va organiza un târg de adopţii canine.
Adăpostul Săraceşti este situat pe strada Prunilor, nr.8 (fostul poligon). Târgul va avea programul între orele 10 – 14, iar în cazul în care în ziua târgului, până la ora 10, timpul este nefavorabil, acesta se anulează urmând a se reprograma.
Acte necesare în vederea adopţiei conf. art 8 alin 3 din Ordonanţă de urgenţă nr 155/2001: Persoanele fizice pot adopta în următoarele condiții: vârsta peste 18 ani; dovada domiciliului unde va fi îngrijit câinele; copie BI/CI; dovada venit ( adeverinta salariat/extras cont/talon de pensie).
În cazul adopţiei  de către ONG-uri şi alte persoane juridice, următoarele acte sunt necesare:dovada spaţiului cazare, contract de închiriere sau contract de comodat a spaţiului; act proprietate; copie CUI; delegaţie; ştampilă;
OBLIGAŢIILE Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân în vederea adopţiei: să sterilizeze şi să deparaziteze intern câinele, să identifice animalul şi să centralizeze datele proprietarului; vaccineze antirabic câinele si să aducă la cunoştinţă proprietarului obligativitatea vaccinării anuale.
Toate procedurile efectuate de Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân în vederea adopţiei, sunt gratuite: sterilizare, microcipare, deparazitare, vaccin antirabic, carnet de sănătate, introducere î
n RECS.
Persoanele care nu au cum să facă dovada veniturilor nu pot adopta.

Începând cu data de 09.08.2018, persoanele fizice, la adopția fiecărui câine fără stăpân din incinta adăpostului, va primi pentru animal o zgardă, o lesă şi o perie pentru păr.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...