Sute de mistreți împușcați în Vâlcea. Ce s-a întâmplat cu pesta porcină?

Date:

Share post:

Peste 450 din cei 1.026 de mistreţi ce trebuie împuşcaţi până la sfârşitul acestei luni în Vâlcea ca măsură suplimentară pentru combaterea pestei porcine africane au fost deja recoltaţi, la niciunul nefiind depistată boala, a declarat, vineri, prefectul Florian Marin, potrivit Agerpres. 

Reprezentantul Guvernului în Vâlcea a dat asigurări că atât zonele forestiere din apropierea judeţelor vecine în care au fost declarate focare de pestă porcină, cât şi traficul rutier dinspre aceste localităţi sunt în prezent atent monitorizate pentru a preveni aducerea virusului în judeţ.

„Cu privire la pesta porcină africană, săptămânal au avut loc întâlniri ale Centrului Local pentru Combaterea Bolilor în cadrul cărora directorul Direcţiei Sanitar Veterinare, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţiei Judeţean şi Garda Forestieră au prezentat activităţile care au fost desfăşurate de aceste instituţii pentru prevenirea acestui fenomen. În concluzie, au fost luate toate măsurile dispuse de Comitetul National pentru Combaterea Bolilor, iar o afirmaţie că nu se face nimic poate părea uşor hazardată. Dezavuez orice fel de declaraţie, indiferent din partea cui ar veni, care ar putea provoca panică în rândul populaţiei. Aşa cum am spus-o de mai multe ori, nu există pestă porcină africană în judeţul Vâlcea”, a declarat pentru Agerpres prefectul Florian Marin.

Sursa: bugetul.ro

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...