Staţii de distribuţie a carburanţilor din Olt, amendate de Protecţia Consumatorilor

Date:

Share post:

Staţiile de distribuţie carburanţi din judeţul Olt s-au aflat în ultima perioadă în atenţia comisarilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt. Organele de control au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea produselor şi prestarea prestarea serviciilor în stațiile de distribuție carburanți. În acest sens au fost verificaţi nouă operatori economici, iar la cinci dintre aceştia s-au constatat deficienţe de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. Potrivit comisarului şef adjunct Angelica Filotie, şeful CJPC Olt, abaterile constate se referă la: neafișarea preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, neafişarea la loc vizibil a codului unic de înregistrare la registrul  comerţului, din care să rezulte obiectul de activitate pe care îl desfăşoară și nerespectarea condițiilor de depozitare pentru produsele alimentare. În urma acestor deficienţe s-au aplicat trei amenzi contravenţionale în valoare totală de 6.000 lei și două avertismente.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...