Start finanţărilor nerambursabile din fonduri publice

Date:

Share post:

Primăria municipiului Slatina și Consiliul Local Slatina anunță deschiderea sesiunii de participare pentru depunerea de proiecte în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Proiectele pot fi depuse de către persoane fizice și juridice fără scop patrimonial, asociații și fundații, în următoarele domenii: cultură, sport, educație, culte religioase, învățământ, sănătate etc.

Programele și proiectele trebuie să fie de interes public local și să promoveze/adauge identitate imaginii municipiului Slatina.

Ultima zi pentru depunerea proiectelor: 11 mai, orele 14.00, la registratura Primăriei municipiului Slatina. Informații suplimentare în acest sens, inclusiv regulamentul de participare, pot fi aflate pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro secțiunea ”Informații de interes public” (”Regimul finanțărilor nerambursabile”).

Suma aprobată și prevăzută în bugetul autohton pe acest an pentru finanțarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes public local este de 1.000.000 de lei.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...