No menu items!

SOCIETATE AGRICOLĂ DIN OLT, AMENDATĂ PENTRU MUNCĂ LA NEGRU

Date:

Share post:

Patronul unei societăți agricole din Schitu s-a ales cu amendă în valoare de 60.000 lei, după ce inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au depistat că avea la muncă  trei persoane fără forme legale de angajare.

De altfel, în luna mai 2021, inspectorii de muncă au verificat 223 de agenți economici atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

Potrivit șefului ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu, în urma acestor acțiuni au fost aplicate 157 de sancţiuni, din care cinci amenzi contravenţionale, în valoare totală de 77.000 de lei, şi restul avertismente. Totodată, au fost identificate 263 deficienţe, pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere a acestora.

„În luna mai 2021, inspectorii de muncă au identificat trei persoane care desfășurau muncă nedeclarată (agent economic din Schitu, obiect activitate agricultură), agentului economic care le folosea fiindu-i aplicată o amendă în valoare de 60.000 lei”, a precizat șeful ITM Olt, Cristian Ungureanu.

Măsurile dispuse de inspectorii de muncă au vizat deficiențe referitoare la: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic.

De asemenea, în cursul lunii mai, au fost comunicate ITM Olt un număr de 10 evenimente, soldate cu 10 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă.

 

spot_img

Related articles

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...

Restricții temporare de circulație în comuna Scărișoara

Consiliul Județean Olt, în calitate de administrator al drumului județean DJ 642, informează participanții la trafic că, pentru...